To what extent can spatial models of voting help us understand how the EU works?

A great deal.
88% (57 votes)
Not very much.
12% (8 votes)
Total votes: 65

Comments

Din punctul meu de vedere, o informare cât mai directă a cetățenilor europeni cu privire la deciziile luate în Parlament și la modul în care acestea influențează Uniunea, reprezintă o inițiativă promițătoare. Parlamentul european este prin excelență forumul democratic al Uniunii Europene, reprezentând popoarele tuturor statelor reunite în Uniune. În primul rând, Tratatele de la Maastricht din 1992 și Amsterdam din 1997, au transformat Parlamentul European dintr-un organism pur consultativ într-un parlament legislativ, cu putere bugetară și de codecizie, posedând puteri similare cu parlamentele naționale. Parlamentul este compus din reprezentanții popoarelor statelor reunite în comunitate, aleși odată la 5 ani și încredințați cu sarcina sprijinirii intereselor țării de origine în forum. O imagine mai accesibilă și mai clară asupra hotărârilor din Parlament ar fi o sursă deschisă de informație și înțelegere pentru cetățenii UE, care nu doar că s-ar identifica drept mult mai implicați în viitorul uniunii prin intermediul activității Parlamentului, dar care ar avea astfel și o modalitate de ultimă generație să se pună la curent cu detalii și chestiuni pe care, în alte circumstanțe, le-ar considera fie inaccesibile, fie nici nu ar ști de existența lor. În același timp, cetățenii Uniunii Europene ar putea astfel să devină convinși de importanța și capacitatea dreptului lor de vot și de modul în care acesta poate influența direcția politicilor ue. Considerând că în clipul de mai sus este subliniată importanța punerii ideii în practică și pentru Consiliul Uniunii Europene, sunt de părere că o astfel de acțiune nu doar că ar spori inevitabil interesul opiniei publice în tot ce ține de funcționarea Uniunii Europene, dar ar duce și la o creștere a nivelului educației în ceea ce privește cunoștințele comune ale cetățenilor.
Total votes: 9
Peer vote
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Total votes: 1
Expert vote

Modelele spațiale de vot reprezintă niște structuri explicative pentru variabile precum: absenteismul la vot, tipologia sistemului electoral prin intermediul căruia se desfășoară votarea, opțiunile pe care le are votantul și chiar pentru strategiile electorale ale partidelor. Acestea se bazează în principal pe preferința votantului care va alege acel partid capabil să-i satisfacă interesele, lucru care demonstrează că aceste modele ne ajută să înțelegem mai bine UE și procesele sale de funcționare. De altfel, prin intermediul acestui program „VoteWatch” se urmărește un proces de transparentizare instituțional și oferă cetățeanului oportunitatea de a observa întregul proces politic și o posibilă direcție a deciziilor luate, ducând eventual la conturarea unei perspective politice a individului.
Total votes: 14
Peer vote
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Total votes: 1
Expert vote

Scopul modelelor spațiale este de a explica și de a propune strategii prin care partidele să își maximizeze suportul electoral obținut în alegeri, componenta principală a modelului fiind modul în care votanții își aleg opțiunea politică în funcție de preferințe. Astfel, modelele explică atât comportamentul partidelor aflate în competiție, cât și comportamentul electoral, dar trebuie amintit că cele doua comportamente sunt dependente, ca într-o tranzacție economică. Modelele spatiale de vot ne ajută să înțelegem faptul că prezența la vot depinde de analiza cost- beneficiu a votanților. Abținerea la vot apare cand indivizii nu pot identifica un criteriu clar de diferențiere între partidele aflate în competitie, ori absentează din pricina faptului că nici un partid nu promovează politici satisfactoare care să merita costurile votului( costul este mai mare decât beneficiu). Votewatch demostrează cât de importantă este transparentizarea procesului decizional, deoarece explică cum anumite politici afectează statele membre UE, dar și pe cetățenii săi. Ceea ce este esențial este faptul că aceast think-tank analizează și face preziceri despre evoluțiile politicilor din cadrul instituțiilor europene și despre cum va fi impactul lor asupra sistemului comunitar,ceea ce ne ajută, pe noi cetățenii europene la înțelegerea procesului decizional European.
Total votes: 15
Peer vote
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Total votes: 1
Expert vote

Consider că acest sistem ne face pe noi, cetățeni ai Uniunii, să simțim că participăm mai intens la viața politică europeană și la procesul decizional din cadrul Uniunii. Ne face să ne simțim mai cetățeni, mai responsabili și mai influenți în luare deciziilor care se resfrâng, desigur, asupra noastră.
Total votes: 8
Peer vote
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Total votes: 1
Expert vote

În varianta sa cea mai simplă, teoria votantului median spune că dacă există două partide, unul de stânga, unul de dreapta, şi o distribuţie ideologică a votanţilor sub forma unei curbe Gauss, partidele vor tinde să-şi modifice mesajele şi programele în aşa fel încât să se apropie de centrul acestei distribuţii a votanţilor. Lupta dintre partide se dă pe votantul median pentru că doar acesta stă în dubiu cu cine să voteze. În cazul nostru, situaţia e puţin mai complicată pentru că partidele din cadrul UE sunt mai numeroase, dar nu e imposibil de analizat.Este important sa cunostem modelele spațiale de vot, deoarece de ele depind anumite interese, care pot influenta in bine sau nu, Uniunea Europeană. Prin intermediul acestora intelegem mai bine modul in care UE actionează și funcționează dar mai ales importanța pe care o au cetățenii prin conștientizarea acestui concept.
Total votes: 9
Peer vote
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Total votes: 1
Expert vote

Modelele spațiale de vot reprezinta o componentă importantă a cercetării privind luarea deciziilor electorale și comportamentul candidatilor, aceste măsuri influențând modul în care votanții își decid orientarea politică. Un proces decizional desfășurat cât mai aproape de cetățean îi poate furniza acestuia un cadru real asupra demersului legislativ al instituțiilor Uniunii Europene. Cu cât votantul este mai bine informat asupra procedurilor și asupra inițiativelor, cu atât mai mult este consolidată transparența Uniunii și prin urmare, un astfel de proces contribuie la afirmarea existenței unei adevărate cetățenii europene. Totodată, cetățeanul european devine conștient de apartenența în ansamblul gigant al Uniunii Europene și își poate decide singur opțiunea politică în funcție de acordul sau dezacordul față de politicile europene. Astfel, cred că o informare cât mai directă a cetatenilor europeni cu privire la deciziile luate la nivel comunitar poate facilita conștientizarea cetățeniei europene și ar putea totodată reprezenta un punct de plecare pentru o viitoare instituire a unei constituții a UE.
Total votes: 10
Peer vote
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Total votes: 1
Expert vote

Având in vedere pluripartismul și propaganda politica extinsă prin mass-media, modelele de vot spațiile, au ca scop o ușoară simplificare pentru cetățeanul european in ceea ce privește decizia votului. O mai buna informare și proces de Keep in touch cu electoratul poate fi un mijloc politic de influențare pozitivă. In aceasi timp si electoratul are la dispoziție orice mijloc de informare cu privire la drepturi, obligații și analiza a propagandei politice.
Total votes: 9
Peer vote
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Total votes: 1
Expert vote

Consider că modelele spațiale de vot sunt intr un proces de evoluție încă din anul 1957, de la Downs, putând afirma astfel că prima varianta , a great deal este mult mai potrivită subiectului nostru. Modelele spațiale continua sa evolueze astăzi la nivel european, deoarece, spre deosebire de modelele clasice iau în calcul variabile importante ,precum absenteismului la vot, tipul de sistem electoral sub incidenta căruia se realizează votarea, numărul de candidați cu valoare variabila. Modelele spațiale pot fi considerate a great deal , deoarece permit actorilor politici europeni , partide ori votanți sa adopte poziții strategice , permițând, de asemenea testarea predicțiilor rezultate din cercetări în medii empirice la nivel european . Așadar , aceste modele sunt importante , căci , prin caracterul lor predictibil ajuta actorii europeni să realizeze politici strategice prin care votantul median sa se poată plasa in una din tabere , atunci când opțiunea sa politică este incerta, iar prin cercetările furnizate în cadrul acestor modele , întregul spectru politic european devine mai transparent și mai aproape de dorințele votanților .
Total votes: 11
Peer vote
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Total votes: 1
Expert vote

Modele spatial e au devenit in ultima vreme din ce in ce mai necesare, atat la scara mica precum in partide politice natioanle, cat si p e scara larga precum Uniunea Europeana, deoarece ele in procesul de functionare iau in calcul mai multe variante, precum neparticiparea la vot, sau un numar variabil de votanti. Prin urmare, partidele sau candidatii la vot sunt pusi in situatia de aborda anumiite strategii precum sondaje care prezint intr-un anumit procentaj favoritul votantilor, astfel se pot fac anumite estimari, si se poate schimba strategia de ,,joc”. In concluzie, modele spatiale sunt importante, deoarece permit o prezentare mai clara si mai transparent a situatiei in tabara candidatilor si a votantilor, care sunt pusi in situatia de a alege una din tabere.
Total votes: 11
Peer vote
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Total votes: 1
Expert vote

Rolul pe care îl au modelele spațiale este acela de a oferi un cadru explicativ pentru opțiunile de vot ale cetățenilor cât și pentru strategiile electorale ale partidelor. Astfel, acestea se bazează pe premisa conform căreia preferințele votanților pentru problemele politice influențează alegerea lor de vot, așadar susținerea va fi oferită partidului sau candidatului care satisface aceste preferințe. Așadar, modelele spațiale de vot ne ajută să întelegem mai bine Uniunea Europeană căci acestea încearcă precum și programul „VoteWatch” să „deschidă” Parlamentul European pentru a-l face mai transparent, pentru a cunoaște mai bine procesele de funcționare care stau la baza acestuia, cât de mult influențează deciziile luate în cadrul acestuia celelalte state și chiar pe cetățeni în mod direct. Astfel, indivizii pot vedea și chiar înțelege mai bine cum funcționează întreg sistemul și care este perspectiva decidenților asupra problemelor cu care societățile se confruntă. De asemenea, caracterul predictibil al acestor sisteme poate ajuta individul să înteleagă unele traictorii ale deciziilor și poate chiar la conturarea unei proprii opinii.
Total votes: 15
Peer vote
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Total votes: 1
Expert vote