Should governments increase spending to boost the economy?

Yes, because an increase in government spending can always increase aggregate demand and the GDP.
13% (2 votes)
No, because it will simply reduce private consumption, as families will start to save more to be able to afford future taxes.
0% (0 votes)
No, because it will simply increase interest rates and reduce private investment.
6% (1 vote)
Yes, but only in the case of an an economic depression.
81% (13 votes)
Yes, but only when the economy is under its full potential.
0% (0 votes)
No, because it is difficult for governments to know when the economy is under its full potential.
0% (0 votes)
No, because government leaders may have an incentive to abuse government spending for electoral reasons.
0% (0 votes)
Total votes: 16

Comments

Pentru a oferi un răspuns cert la întrebarea „Ar trebui guvernele să crească cheltuielile pentru a stimula economia?’’ trebuie să avem în vedere o serie de concepte. Unul dintre ele vizează cererea agregată. Ce reprezintă acest tip de cerere? Este cererea tuturor bunurilor și serviciilor diferite, ne putem gândi la bunuri precum mere, portocale, până la programe software, autoturisme etc. Acest tip de cerere măsoară suma tuturor cererilor individuale ale acestor produse. Cererea reprezintă raportul ce se creează între cantitate și preț, nefiind niciodată un număr fix. Trebuie avut în vedere faptul că, cererea agregată este formată din 4 componente: consumul, investiția, cheltuiala publică, exporturile nete. Consumul reprezintă în general 70-80% din cererea agregată, consumul fiind procesul prin care individul cheltuie. Ne putem gândi la nivelul unei familii și la modul în care aceasta cheltuie pentru hrană, haine etc. Cel de al doilea component referitor la investiție vizează modul în care firmele preferă să cheltuiască în prezent pentru a avea un profit în viitor. Cheltuiala publică este asemănătoare cu consumul, doar că aceasta vizează investițiile făcute de stat sau de alte entități. Ne putem gândi spre exemplu la cheltuiala guvernamentală. Exporturile nete reprezintă elementul care face diferența dintre export și import. Dacă exportul reprezintă un nivel mai ridicat decât importul va reprezenta un component destul de eficient și de bun în ceea ce privete cererea agregată. Pasul următor pentru a oferi un răspuns al întrebării este cel de a clarifica termenul de politică fiscală. Politica fiscală reprezintă aceea combinație de măsuri și acțiuni ale statului asupra taxelor și impozitelor și a rolului lor în formarea veniturilor bugetare și finanțarea cheltuielilor bugetare, precum și utilizarea acestora ca un instrument de stimulare a creșterii economice. Așadar care sunt efectele politicii fiscale și a relației acesteia cu guvernul și cheltuielile în privința stimulării economice? Un bun exemplu poate fi redat de recesiunea americană care a lovit guvernul, iar răspunsul acestuia pentru a stimula economia a fost de a reduce impozitele ce a avut ca efect creșterea cheltuielilor. Așadar s-a derulat o politică fiscală expansivă. În cadrul unei recesiuni, factorii fundamentali ai producției sunt subutilizați. Mașinile și clădirile sunt inactive, iar numărul șomerilor este unul destul de relevant. Aceasta reprezintă una dintre situațiile în care cheltuielile guvernamentale ar putea crește PIB-ul. Cum se poate produce acest proces? Exemplul poate fi unul destul de simplu care pe mine mă duce cu gândul la un efect de domino. Daca ne gândim la construirea unui nou drum, guvernul va angaja lucrători șomeri, acești lucrători își vor folosi noul venit pentru a mânca într-un restaurant. Propritarii respectivului restaurant vor angaja mai mulți lucrători, chelneri, bucătari, iar acești noi lucrători își vor cheltuii banii în toată economia. Acest proces este cunoscut sub forma unui efect multiplicator, iar oamenii care primesc acești bani de la lucrători, la rândul lor vor cheltui mai mulți bani. Oamenii fiind consumatori vor stimula cererea și oferta. Acest caz prezintă modul în care creșterea cheltuielilor guvernamentale poate crește cererea agregată și PIB ul. Există totuși situații în care guvernul poate conduce o politică fiscală contradicțională prin economisire în timpul unui boom economic, fie prin creștere impozitară, fie prin scăderea cheltuielilor. Există și situații pe termen lung în care politicile fiscale expansive înlocuiesc cheltuiala privată. În acest caz trebuie să avem în vedere Teorema echivalenței a lui Barro-Ricardo. Echivalența ricardiană reprezintă acel scenariu în care consumatorii răspund la schimbările politcii fiscale într-un mod mai puțin așteptat ce duce la o eficiență scăzută a politicii fiscale. Spre exemplu, dacă guvernul preferă să reducă impozitele spre a stimula economia, oamenii ar prefera să salveze reducerea impozitelor în loc să o cheltuiască. Economisirea banilor din impozite reprezintă o măsură a populației care se așteaptă ca reducerea de impozite de astăzi să fie egalată cu majorarea impozitelor de mâine. Există economiști care consideră acest model într-o oarecare măsură nerealist, deoarece este dificil ca toată lumea să se modeleze pe deplin într-o formă rațională. Echivalența ricardiană nu descrie majoritatea populației, ci numai o parte a acesteia. Această echivalență ar reprezenta totuși un exemplu care ar sugera faptul că o creștere a cheltuielilor guvernamentale ar reduce consumul privat, iar familiile vor începe să economisească mai mult pentru a își putea permite impozitele viitoare. În această categorie se poate integra și efectul de evicțiune (crowding out) în care investițiile prea mari venite din partea statului pot elimina investițiile private, acest lucru având loc într-un mod involuntar și nici nu duce la o creștere a PIB lui. Un bnn exemplu la nivelul acestui caz poate fi subvenționarea biletelor de tren a studenților de către stat la CFR. Ce se întâmplă atunci când se subvenționează? Studenții nu mai beneficiează de anumite companii private, deoarece preferă transportul cu trenul chiar dacă acesta nu atinge un nivel înalt de dezvoltare. Deci cei care dețineau anumite firme mici și private de autocare spre exemplu, vor dispărea și va apărea o nouă problemă pe capul statului și anume șomajul. Așadar aș putea concluziona sub forma faptului că politicile de cerere nu afectează pe toată lumea în același mod fiind indicat ca ele să fie utilizate în circumstanțe specifice, politica fiscala depinde foarte mult de situatie.
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Total votes: 17
Peer vote
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Total votes: 1
Expert vote

Pentru a putea știi care este efectul creșterii cheltuielilor guvernamentale asupra economiei, trebuie să înțelegem câteva noțiuni de bază. Astfel, cererea agregată reprezintă totalitatea cererilor de bunuri, produse și servicii dintr-o economie la un moment dat. Aceasta este compusă din patru elemente: consum (cea mai semnificativă parte), investiții, cheltuieli guvernamentale și exporturi nete. Cererea agregată poate fi influențată de politicile economice dintr-un stat, politica monetară și politica fiscală. Politica monetară se compune din măsurile luate de Banca Centrală, care poate modifica cererea agregată prin fluctuațiile ratei dobânzilor, pe când politica fiscală se referă la acțiunile statului privind taxele și impozitele, dar și cheltuielile guvernamentale, prin care se poate stimula creșterea economică într-un mod indirect. În ceea ce privește creșterea cheltuielilor Guvernului pentru a stimula creșterea economică, acest fapt depinde de context, nu întotdeauna aceste măsuri vor da rezultate. Astfel că, într-un stat în care majoritatea oamenilor sunt angajați, iar economia este înfloritoare, creșterea cheltuielilor guvernamentale nu va avea efect asupra cererii agregate și a PIB-ului, pentru că Guvernul va angaja pentru lucrările sale persoane care deja erau angajate în domenii asemănătoare. În același timp, în acest stat vor scădea investițiile private, oamenii fiind descurajați de dobânzile tot mai mari. Scăderea investițiilor private în detrimentul celor guvernamentale explică fenomenul denumit „crowding out”, care nu are efecte pozitive pentru economie. Pe de altă parte, într-o economie aflată în recesiune sau chiar într-o criză mai severă, creșterea cheltuielii statului poate avea efecte. Astfel, dacă Guvernul va dori să construiască o autostradă, de exemplu, mai mulți oameni care erau șomeri vor fi angajați, astfel că ei la rândul lor vor cheltui banii pe care îi primesc, crescând astfel atât cererea agregată, cât și PIB-ul statului în general. În acest caz, se observă efectele multiplicatorului fiscal, reprezentând creșterea PIB-ului odată cu creșterea cheltuielii guvernamentale. Acesta este, desigur, un caz ideal. De multe ori, creșterea cheltuielilor guvernamentale va avea efecte inverse decât cele discutate până acum. Odată cu creșterea cheltuielilor Guvernului, este clar că la un moment dat vor crește și taxele și impozitele. Din această cauză, este posibil ca unii oameni să își reducă consumul privat, pentru a își putea permite să plătească taxele care vor crește treptat. Dacă oamenii vor începe să economisească tot mai mult, atunci este evident că cererea agregată nu va crește, ci dimpotrivă va stagna sau chiar va fi mai mică, la fel și PIB-ul statului, politicile fiscale nemaifiind eficiente. Desigur, nu putem spune că această metodă de stimulare guvernamentală nu are efecte niciodată. În cazul unei recesiuni severe, se va observa o creștere a cererii agregate atunci când Guvernul va cheltui mai mult, însă este important ca aceste investiții să fie eficiente. În primul rând, trebuie ca Guvernul să își dea seama din timp că statul se află într-o criză, astfel putând să intervină la timp pentru ca soluțiile propuse să aibă efectele scontate. Mai mult decât atât, procesul trebuie să fie eficient din punct de vedere al implementării birocratice și legislative; dacă procesul adoptării acestor metode este prea îndelungat, este posibil ca criza să treacă de la sine, iar acțiunile Guvernului să fie inutile. De aceea, este important ca guvernele să fie foarte competente și să realizeze la timp că este nevoie de o intervenție pentru a stimula creșterea economică, această intervenție trebuind să fie una eficientă și rapidă. Așadar, putem spune că creșterea cheltuielilor guvernamentale are efecte diferite în contexte diferite. Dacă într-o economie deja dezvoltată, unde cei mai mulți au deja job-uri stabile, această politică fiscală nu va da roade, într-o economie afectată de o criză severă, creșterea investițiilor Guvernului poate crește cererea agregată și PIB-ul, prin angajarea șomerilor pentru a realiza lucrările propuse, de exemplu o autostradă sau un pod peste un fluviu.
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Total votes: 20
Peer vote
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Total votes: 1
Expert vote

Mai întâi de toate trebuie să vedem cum se calculeaza PIB-ul. Formula pentru calculul PIB-ului este: PIB= C+G+I+(X-M), unde: C - consum privat, G - cheltuieli guvernamentale, I - investitiile companiilor in bunuri de capital, X - export, M - import. Dacă luam în discuție sumele putem trage concluzia că orice creștere a consumului, a cheltuielilor guvernamentale sau a investițiilor va duce la o creștere economică. Componenta PIB-ului care devine cheie în formularea răspunsului este reprezentată de cheltuielile guvernamentale. Nu există nicio legătură de cauzalitate între venitul mai mare și cheltuielile guvernamentale sporite. De fapt, creșterea cheltuielilor guvernamentale poate reduce efectiv productivitatea și veniturile. Lăsând deoparte problema tipăririi mai multor bani (inflație), guvernul nu poate decât să crească cheltuielile invocând puterea sa de impozitare sau împrumutând bani, adică aducând în discuție impozitarea în viitor. Ceea ce înseamnă că, dacă cheltuielile guvernamentale cresc, una sau ambele componente ale PIB trebuie să scadă cu cel puțin o sumă echivalentă. Cu alte cuvinte, pentru ca guvernul să crească cheltuielile, acesta trebuie să se bazeze pe producția din sectorul privat.Atunci când guvernul cheltuie bani, pur și simplu înlocuiește deciziile de alocare a resurselor politicienilor și birocraților cu cele ale consumatorilor și investitorilor din sectorul privat.
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Total votes: 15
Peer vote
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Total votes: 1
Expert vote

Înainte de a răspunde la întrebarea propriu-zisă, trebuie să definim anumiţi termeni. Aşadar, cererea agregată este suma cererilor individuale ale tuturor bunurilor şi serviciilor ale unei economii. Componentele cererii agregate sunt:consumul, investiţia, cheltuiala publică şi exporturile nete. Aceasta este un raport între cantitatea cerută şi preţ. Atunci când creşte preţul scade cantitatea cerută iar când scade preţul creşte cantitatea cerută. Politica monetară şi fiscală sunt politici de cerere şi influenţează cererea agregată şi acest lucru poate afecta mersul economiei. Politica monetara controlează cantitatea de bani dintr-o economie şi atunci când sunt mai mulţi bani creditul va fi mai ieftin pentru firmele care vor să facă investiţii. Va incuraja investiţia şi va creşte cererea agregată. Politica fiscală este cea care ţine de cheltuiala publică şi de impozitele care fac parte din bugetul guvernului. Acestea sunt politici care pot să crească sau să scadă cererea agregată. Politicile de cerere expansive cresc cererea agregată a economiei iar politicile de cerere restrictive reduc cererea agregată. Aceste politici vor putea să afecteze nivelul de preţuri şi vor putea să afecteze activitatea economică, angajarea forţei de muncă. Dacă cererea agregată creşte pentru că guvernul cheltuieşte mai mult, pentru că acesta construieşte autostrăzi, acest lucru va creşte activitatea economica dar va creşte şi nivelul de preţuri. Acest fapt se întâmplă în mod obişnuit pe termen scurt, curba de ofertă agregată este una crescatoare. Pe termen lung, economia nu poate să crească prin efectul unei politici de cerere. Cu o ofertă agregată verticală, ceea ce se va întâmpla este că activitatea economică nu se va modifica dar nivelul de preţuri va creşte foarte mult. De exemplu, în Spania salariile şi preţurile erau inflexibile. Dacă a scăzut cererea agregată din cauza crizei, ceea ce s-a produs este că a scăzut foarte mult activitatea economică. Fiindcă nu s-au putut scade preţurile, a scăzut doar activitatea economică. În România, foarte repede au scăzut salariile şi România a putut să se adapteze mai bine la criză. Însă, în Spania scăderea salariilor este foarte grea deoarece firmele nu pot să scada salariile în mod unilateral dacă angajaţii nu sunt de acord şi firmele nu pot să dea afara angajaţii foarte uşor. Ca efect, firmele dau faliment dar chiar când dau faliment, angajaţii nu sunt dispuşi să aibe un salariu mai mic la o altă firma pentru că în Spania sunt condiţii foarte generoase de indemnizaţie, de despăgubire de şomaj şi de beneficii. Când devii şomer, primeşti 80% . Pentru mulţi care au devenit şomeri, nu merita să-şi gasească un alt job în condiţii de criză în care salariile erau mult mai scăzute dacă puteau să primească beneficiul de şomaj care era calculat ca o proporţie din salariul dinaintea crizei. Deci, dacă statul cheltuieşte mai mult poate să activeze economia. Când nu este detectată această creştere, oamenii nu se vor pregăti pentru ea şi pot să fie înşelaţi să creadă că vor fi joburi mai bune, ca vor fi autostrăzi şi nu-şi dau seama ca acestea vor trebui să fie platite în viitor deoarece cheltuiala publică nu este gratis. Dar întodeauna cheltuiala publică va creşte activitatea economică pentru că modifică alegerea individuală între muncă şi timpul liber. Atunci când creşte cheltuiala publică, când se angajează mai multe persoane în sectorul public şi tot cresc salariile, atunci persoanele vor vrea să muncească mai mult. Chiar dacă în viitor această cheltuială publică va trebui platită, în prezent merită să munceşti pentru că sunt salarii bune. Dar pe termen lung, o politică fiscală expansivă doar produce inflaţie pentru că înlocuieşte cheltuiala privată. Tu poţi să cheltuieşti ceea ce produci. Pe termen scurt, tu poţi să cheltuieşti mai mult decât produci dacă te îndatorezi. Pe termen lung, tu poţi să consumi, să investeşti ceea ce ai produs. Deci, pe termen lung dacă noi creştem cererea agregată prin creşterea cheltuielii guvernamentale, dacă noi nu am crescut producţia pentru că n-a crescut productivitatea persoanelor, acest lucru doar va avea un efect de înlocuire a cheltuielii private cu cea publică. Există 2 teorii importante ca sa înţelegem de ce. Una este teorema echivalenţei lui Barro Ricardo. Aceasta ne spune că atunci când creşte cheltuiala publică şi când statul cheltuieşte mai mult şi se îndatorează şi economiseşte mai puţin, atunci persoanele prevăd că pe viitor statul va trebui să plăteasca această cheltuială, datorie publică şi că va trebui să crească impozitele. Şi dacă va trebui să crească impozitele pe viitor, persoanele care nu vor să traiască pe ,,picior mare'' acum şi nu vor să fie foarte saraci pe viitor când vor trebui să platească impozite mari, deja de acum economisesc pentru viitoarele impozite. Aşadar, când cheltuieşte statul persoanele se retrag deoarece ştiu ca acesta va avea nevoie de impozite mari mai devreme sau mai târziu ca să facă faţă la această cheltuială. Un alt efect important este cel de evicţiune. Atunci când statul creşte cheltuiala publică, va trebui să finanţeze cumva această cheltuială. Daca vrea să platească salarii mai mari la bugetari, să angajeze mai mult, să construiasca mai multe spitale statul va avea nevoie de finanţare. Daca nu o face prin impozite, atunci va trebui să o facă prin datorie publică iar aceasta datorie trebuie să se finanţeze din sistemul financiar. Daca statul va cheltui foarte mult, va avea multă nevoie de bani, va fi o concurenţă între stat, cheltuiala publică şi investiţia privată pentru aceasta finanţare scăzuta iar acest lucru va creşte rata de dobândă şi va descuraja investiţia privată. Depinde foarte mult de context dacă aceste politici de cerere precum cele monetare şi fiscale sunt bune sau nu.
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Total votes: 18
Peer vote
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Total votes: 1
Expert vote

Guvernul are o serie de măsuri pe care le poate aplica pentru a putea ajuta economia să crească. De asemenea, performanța economică se reflectă în la nivelul cererii și ofertei, printre altele. Suma cererilor individuale ale tuturor bunurilor și serviciilor unei economii reprezintă cererea agregată. Componentele cererii agregate sunt consumul, investiția, cheltuiala publică și exporturile nete. Consumul se referă la tot ceea ce este cheltuit în cadrul unei familii sau, mai simplu spus, ce cheltuie un individ. Aceasta este cea mai importantă componentă a cererii agregate, el reprezentând până la 70-80% din cererea agregată. Investiția, definită prin cheltuiala făcută, de regulă, care vor cheltui în prezent pe mijloace de producție, fabrici etc, care vor crește productivitatea, cheltuială din care vor obține profit în viitor. Cheltuiala publică sau guvernamentală reprezintă consumul și investițiile unui stat. Iar exporturile nete fac referire la diferența dintre exporturi și importuri. Dacă un stat exportă mai mult decât importă, atunci componenta este una pozitivă pentru cererea agregată. Dacă un stat importă mai mult decât exportă, componenta este negativă. Printre măsurile pe care guvernul le poate lua pentru a stimula economia, se numără și politicile fiscale, politici de cerere care pot fi expansive sau restrictive. Există mai multe variante de răspuns pentru întrebarea dacă guvernele ar trebui să cheltuiască mai mult pentru a stimula economia. Una dintre aceste variante este că guvernele ar trebui să cheltuiască mai mult în situații de criză. În timpul recesiunii din 2009, guvernul american a încercat să stimuleze economia adoptând o politică fiscală expansionistă prin tăierea taxelor și creșterea consumului, despre care spuneam că este o componentă importantă a cererii agregate. Prin angajarea șomerilor se formează un circuit al banilor, care se multiplică, ceea ce duce la o creștere a consumului. Apare un efect multiplicator, întrucât cu acei bani, muncitorii se vor duce la restaurant. Chelnerii vor merge, cu acel câștig la cumpărături, astfel că acei bani se vor înmulți. Însă, un alt efect al acestei politici în contextul dat este cel de crowding-out. Acest termen descrie situația în care politicile fiscale expansioniste provoacă o scădere a cheltuielilor private, întrucât guvernul va lua forța de muncă și capitalul din sectorul privat, pentru a crește cheltuiala guvernamentală. În videoclipurile atașate acestei întrebări, avem exemplul construirii unei autostrăzi. Pe termen scurt, politica fiscală va avea ca efect creșterea activității economice. Însă, având în vedere efectele politicii fiscale pe termen lung, am putea spune că aceasta nu este o măsură oportună pe care guvernul să o aplice. În primul rând, aceasta va produce inflație, deoarece cheltuiala privată va fi înlocuită de cea publică, descurajând investițiile, care sunt o componentă importantă a cererii agregate. Atunci când statul crește cheltuiala publică, va trebui să o finanțeze cumva. Dacă nu va face asta prin intrmediul impozitelor, va trebui să o facă prin intermediul datoriei publice. Iar datoria publică trebuie să se finanțeze din sistemul financiar. Astfel, crește rata de dobândă, ceea ce va duce la descurajarea investițiilor. Teorema echivalenței, cunoscută și ca teorema Barro-Ricardo, spune că oamenii răspund la schimbările de politică fiscală, făcând-o mai puțin eficientă. Consumatorii vor economisi atunci când taxele scad, pentru a putea avea un venit mai mare în viitor, când taxele vor crește din nou, statul având nevoie de finanțe pentru a plăti datoria publică. Așadar, după cum putem observa, politicile fiscale pot avea atât efecte benefice asupra economiei, cât și efecte negative. Ele trebuie să fie aplicate în contextul potrivit, în vederea unor scopuri bine definite, determinate în timp.
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Total votes: 17
Peer vote
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Total votes: 1
Expert vote

Conform doua dintre cele 10 principii economice, guvernele pot imbunatati rezultatele pietei cand aceasta nu este perfecta si al doilea faptul ca standardul unei tari este dat de capacitatea de a produce bunuri si servicii, standardul vietii fiind dat de cat producem. In componenta PIB-ului intra cheltuielile guvernamentale, si deci cu cat cresc cheltuielile, cu atat creste si PIB-ul. Totusi, cresterea PIB-ului nu este echivalent cu dezvoltarea economiei. Trebuie sa avem in vedere economia pe termen scurt si economia pe termen lung si sa lamurim cateva aspecte. Cererea agregata este suma cererilor individuale ale tuturor bunurilor si serviciilor ale unei economii. Aceasta este o viziune de ansamblu a cererii. Ea se compune din 4 elemente: consum, investitii, cheltuiala publica si exporturile nete (exporturi minus importuri). Exista 2 politici de cerere: monetara si fiscala care afecteaza cererea agregata. Politicile de cerere pot fi expansive sau restrictive. Politicile expansive cresc activitatea economica, dar si sistemul de preturi. Pe termen scurt, se creste activitatea economica, dar pe termen lung, activitatea economica nu se va imbunatati, doar va creste nivelul de preturi. Pe termen scurt, oferta agregata este mai elastica, pe termen lung, inelastica. Insa, o crestere a cererii nu va creste activitatea economica pe termen lung. Politica monetara, de exemplu, controleaza cantitatea de bani. O politica monetara expansiva creste cererea agregata, adica va creste cantitatea de bani, va reduce costul creditelor, adica va creste investitiile. Deci, o politica monetara expansiva poate creste activitatea economica (mai ales daca trece neobservata de catre cetateni, obtinand salarii mai mari si motivandu-i sa munceasca mai mult). In problemele de crize financiare, o politica monetara expansiva ar putea aduce economia la momentul initial. Dar, pe termen lung nu va aduce decat inflatie, crescand nivelul de preturi. O politica monetara restrictiva va reduce cererea agregata, creditul fiind mai scump si scazand investitiile. Politica fiscala tine de cheltuiala publica si impozitele care fac parte din bugetul public. O politica fiscala expansiva creste cheltuiala publica (mai multi angajati la sistemul bugetar, mai multe firme sa construiasca autostrazi), cresterea transferurilor (pensiilor) sau reducerea impozitelor (ai mai multi bani in buzunar, consumam mai mult, ceea ce rezulta in cresterea cererii agregate). O politica fiscala restrictiva are efecte opuse, reduce cererea agregata, scade cheltuilelile publice, scaderea transferurilor, cresterea impozitelor. Ca efecte pentru cea expansiva, pe termen scurt ea poate creste activitatea economica. Cheltuiala publica creste activitatea economica (angajeaza mai multe persoane, cresc salariile, iar oamenii vor munci mai mult chiar daca va trebui platita ulterior cheltuiala publica). Pe termen lung, insa, produce inflatie pentru ca inlocuieste cheltuiala privata. Daca creste cererea agregata prin cresterea cheltuielii guvernamentale, dar nu crestem productia si procuctivitatea persoanelor, doar va inlocui cheltuiala privata cu cea publica. Din punct de vedere al teoriilor, conform echivalentului Ricardian, cand creste cheltuiala publica, iar statul se indatoreaza, statul va trebui sa plateasca, prin cresterea impozitelor. Astfel, oamenii economisesc cand impozitele sunt mai mici, scad, pentru a avea un venit mai mare cand impozitele cresc. Efectul de evictiune (cand statul creste cheltuiala publica va trebui sa o finanteze fie prin impozite, fie prin datorie publica, care se finanteaza prin sistemul financiar. Bancile cum au o cantitate de bani limitata, iar statul are nevoie de o finantare mare, va fi o concurenta intre cheltuiala publica si investitia privata pentru aceasta finantare scazuta, ceea ce va duce la cresterea ratei de dobanda, adica descurajarea investitiei private. Controlul politicilor fiscale se face prin pactul de stabilitate care controleaza conturile publice si controleaza cat cheltuiesti, ce venit ai, daca ai deficit sau nu. Cel mai mult conteaza momentul in care ne aflam, deoarece o politica expansiva va creste doar sistemul de preturi, dar intr-o perioada de criza financiara s-ar putea sa creasca activitatea economica. De exemplu, in recesiunea din SUA, 2009, raspunsul guvernului pentru a stimula economia a fost de a reduce impozitele si de a creste consumul, crescand cheltuielile (politica fiscala expansiva). Astfel, politicile guvernului privind impozitele, consumul si imprumutul sunt utilizate pentru a atenua fluctuatiile in ciclul economic. Cum vedem in cazul recesiunii, cresterea cheltuielii guvernamentale va duce la cresterea economica prin angajarea somerilor. Se va manifesta un multiplicator al banilor, ceea ce va face sa creasca PIB-ul. Efectul de multiplicator al banilor creste consumul, stimuleaza cererea si oferta (cresterea cheltuielilor guvernamentale poate creste cererea agregata si PIB-ul). Faptul ca nu exista o reteta general-valabila si ca lumea nu este afectata in mod egal, creeaza dezacorduri intre politicieni sau economisti. Dar, in anumite circumstante, politicile de cerere (monetara+fiscala), cum ar fi crizele financiare, recesiunile, sunt indicate, pentru ca sporesc activitatea economica si pot readuce economia inapoi de unde a plecat.
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Total votes: 16
Peer vote
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Total votes: 1
Expert vote

Înainte să răspundem la întrebare este nevoie să definim anumiți termeni. Cererea agregată reprezintă suma cererilor individuale a tuturor bunurilor și serviciilor unei economii. Printre componentele cererii agregate se regăsesc: consumul, investiția, cheltuiala publică și exporturile nete. Cererea agregată și mersul economiei dintr-un stat sunt afectate de politicile monetare și politicile fiscale. Acestea pot sa crească sau să descrească cererea agregată, de asemenea afectează prețul și activitatea economică pe termen scurt. Politicile monetare controlează cantitatea de bani dintr-o economie, de obicei aceste politici sunt luate de Banca Centrală și influențează cererea prin fluctuațiile ratei dobânzilor. Această politică funcționează prin încurajarea sau descurajarea investițiilor. De exemplu, dacă nu sunt bani investițiile vor scădea, iar cererea agregată va descrește. O altă politică importantă care influențează cererea agregată este politica fiscală. Aceasta are în vedere acțiunea statului cu privire la impozite, taxe și cheltuiala guvernamentală. Politica fiscală poate fi expansivă sau restrictivă. Într-o politică fiscală expansivă se va crește cheltuiala guvernamentală, vor crește transferurile (exemplul pensiilor), se vor reduce impozitele, iar cea restrictivă va presupune reducerea cheltuielilor publice și transferurilor. Creșterea cheltuielilor publice ar putea reprezenta o metodă benefică pentru creșterea economică, însă doar în anumite contexte speciale. Astfel că atunci când cheltuielile publice sunt crescute la momentul nepotrivit va constitui o acțiune ineficientă și poate chiar să descrească cererea agregată. Într-o perioadă de prosperitate economică unde foarte mulți oameni au job-uri, o creștere a cheltuielilor nu va avea efect. Investițiile din sectorul privat fiind descurajate în detrimentul celor guvernamentale, acest fenomen purtând numele de crowding out. Crowding out este un fenomen care apare atunci când o implicare sporită a guvernului într-un sector al economiei de piață afectează în mod substanțial restul pieței, fie din partea ofertei, fie a cererii. Într-o perioadă de criză economică creșterea cheltuielilor poate avea efect asupra cererii agregate. În acest caz o creștere a cheltuielilor ar putea însemna o creștere a PIB-ului, acest efect purtând numele de multiplicator fiscal. Adică, atunci când statul va investi o anumită sumă de bani într-un domeniu, suma colectată din această investiție se va multiplica. Dar, o creștere a cheltuielilor guvernamentale înseamnă și creșterea impozitelor și taxelor la un moment dat, ceea ce îi va determina pe unii oameni să scadă cheltuielile și să economisească mai mult, iar asta va descrește cererea agregată. De asemenea, în cazul unei crize economice guvernul va trebui să acționeze din timp și eficient. Astfel că birocrația poate reprezenta un impediment deoarece până va ajunge să fie implementată o măsură criza ar putea să treacă deja. În concluzie, creșterea cheltuielilor publice poate crește economia și cererea agregată doar în anumite contexte speciale, cum este cazul unei perioade de criză economică.
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Total votes: 14
Peer vote
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Total votes: 1
Expert vote

Totalitatea cererilor de bunuri, servicii si produse dintr-o economie la un moment-dat reprezinta cererea agregata. Aceasta cerere este alcatuita din patru elemente: cea mai importanta parte fiind consumul, iar celelalte 3 sunt:exporturi nete, investitii si cheltuieli guvernamentale. Politica monetara, politica fiscala si politica economica pot influenta cererea agregata. Politica fiscala reprezinta cheltuielile guvernamentale care pot favoriza cresterea economica in mod indirect, dar si la actiunile statului privind taxele si impozitele. Pe cand politica monetara este compusa din masurile luate de Banca Centrala, care detine puterea de a modifica cererea agregata prin fluctuatiile ratei dobanzilor. In ceea ce priveste cresterea cheltuielilor guvernului pentru a stimula cresterea economica, guvernul trebuie sa fie constient de contextual in care se afla, pentru ca exista posibilitatea ca din cauza dobanzilor tot mai mari, oamenii sa fie descurajati si asta sa duca la scaderea investitiilor private. Atunci cand investitiile private scad, pe cand cele guvernamentale cresc apare fenomenul numit “crowding out” care afecteaza economia. Cresterea cheltuielilor guvernamentale pot avea efect pozitiv atunci cand un stat trece printr-o criza. De exemplu, daca guvernul doreste sa construiasca o autostrada, sau sa deschisa o uzina multi oameni someri isi vor gasi un loc de munca, acestia o sa cheltuiasca banii care va ajuta la cresterea cererii agregate. Odata cu cresterea cererii agregate, o sa creasca si PIB-ul statului, PIB-ul va creste odata cu cheltuielile guvernamentale. Dar situatia poate sta diferit fata de cea enuntata mai sus, si cresterea cheltuielilor sa aiba un efect negativ, din cauza faptului ca guvernul va creste taxele si impozitele. Din cauza taxelor si a impozitelor crescute, este posibil ca, cosul de cumparaturi sa fie redus. Odata ce consumul scade, cererea agregata va scadea odata cu PIB-ul statului. Intr-un stat in care majoritatea oameniilor sunt angajati, iar economia este in crestere, cresterea cheltuielilor guvernamentale nu va avea effect asupra cererii agregate, pe cand daca un stat se afla intr-o criza severa aducand locuri de munca somerilor, aceasta va fi benefica. Ca aceasta metoda sa fie eficienta este nevoie de o analiza perioada in care se afla un stat, eventual de a preconiza o criza ce urmeaza sa apara, de un guvern puternic care sa fie competent si sa fie rapid in implementariile legislative si birocratice pentru a se asigura ca aceasta metoda va avea efecte pozitive!
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Total votes: 19
Peer vote
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Total votes: 1
Expert vote

Guvernele reprezintă instituțiile care, în caz de nevoie, pot contribui la îmbunătățirea pieței stimulând creșterea economică. Această acțiune pe care guvernul o poate face depinde însă și de statul în care se ia această măsură și de situația economică a statului respectiv. Pentru a putea răspunde la întrebarea ”Ar trebui guvernele să crească cheluielile pentru a stimula economia?” ar trebui să iau în calcul toate variantele de răspuns pentru a putea exemplifica cel mai bine care consider eu că sunt variantele cele mai relevante în acest caz. În același timp, voi încerca să trec printr-o serie de de ”termeni cheie” astfel: cerere agregată, reprezintă, din punct de vedere macroeconomic, totalitate cerințelor de bunuri și servicii produse într-o economie la un moment dat. Cererea agregată este formată din: cerere pentru consumul personal, achiziițiile guvernamentale, cere pentru investiții și cererea externă formată din exportul net. Dinamica ceririi agregate poate fi infulențată prin intermediul instrumentelor de politică monetară pe care o bancă centrală le promovează. Deși, Banca Centrală poate controla ratele dobânzilor pe termen scurt, economia reală este influențată cu precădere de ratele dobânzilor pe termen mediu și lung practicate de băncile comerciale. În general, dobânzile mai reduse stimulează investițiile și consumul în defavoarea economisirii. În timp ce dobânzile mai ridicate stimulează economisirea, inhibând o vreme consumul. Consumul reprezintă motorul creșterii economiei. Consumul poate face referire la ce cheltuie o familie de exemplu. Consumul reprezintă ~70-80% din cererea agregată. Investiția care reprezintă cheltuiala efectivă este cheltuiala din care în viitor se va obține profitul. Achiziții guvernamentale se reliefează în cheltuială. Exportul net reprezintă diferența dintre valoarea totală a exporturilor unei țări și valoarea totală a importurilor. De asemenea, exportul net este utilizat pentru a calcula PIB-ul unei țări. O măsură pe care o poate lua guvernul pentru a ajuta economia să crească este reprezentată de politicile fiscale- o formă de intervenție indirectă a statului în economie. De exemplu, prim intermediul politicii fiscale, autoritățile de reglementare pot influența ciclul economic, ratele debânzilor, rata șomajului și inflația într-un efort constant de a controla bunul mers al economiei. Un prim răspuns la întrebarea aceasta ar putea fi reprezentat de faptul că o creștere a cheltuielilor guernamentale poate duce la creșterea cererii agregate si a PIB-ului. Pe de altă parte, guvernele ar trebui să crească cheltuielile în vederea stimulării economiei doar în situații de crize economice, exemplul cel mai reprezentativ poate fi dat de situația actuală a întregii lumi. Un alt răspuns ar putea fi afirmativ în cazul în care economia se află sub potențialul său maxim. Pe de altă parte, există și răspunsuri negative precum faptul că o astfel de măsură ar putea reduce consumul privat, deoarece familiile vor începe să economisească mai mult pentru a-și putea permite impozitele viitoare sau că vor crește ratele dobânzilor și se vor reduce foarte mult ivestițiile private. De asemenea, guvernelor le-ar putea fi dificil să știe dacă economia este sub potențialul maxim iar liderii guvernelor pot abuza de cheltuielile guvernamentale din motive electorale. Spre final, aș putea concluziona afirmând că creșterea cheltuielilor guvernamentale reprezntă o acțiune care se răsfrânge diferit în diferite situații iar variantelele oferite pentru a putea da un răspuns au câte un sâmbure de adevăr și de dreptate. Contextul este cel care dictează dacă creșterea cheltuielilor de către guvern va putea stimula economia în mod pozitiv. Din perspectiva mea, această măsură ar trebui aplicată doar când contextul o cere iar pentru prezent, cel mai relevant răspuns la această întrebare este reprezentat de faptul că guvernele ar trebui să crească cheltuielile în vederea economiei, doar în situații de crize economice.
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Total votes: 12
Peer vote
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Total votes: 1
Expert vote

Economia este caracterizată de dinamism, acest dinamism fiind benefic pentru unii şi dăunător pentru alţii. Aceasta tinde către un punct de echilibru, cererea şi oferta aspirând către un echilibru, urmat de un punct optim, dar care nu rezistă. Guvernul poate întreprinde măsuri pentru a stimula economia statului, existând însă anumite consideraţii. Pentru a răspunde la întrebarea „Ar trebui guvernele să crească cheltuielile pentru a stimula economia?”, trebuie să definim cererea agregată şi să clasificăm tipurile de politici care afectează cererea agregată şi implicit mersul economiei. Cererea agregată reprezintă suma cererilor individuale ale tuturor bunurilor şi serviciilor ale unei economii. Aceasta se bazează pe valoarea de piaţă şi ne oferă o privire de ansamblu asupra cererii. Componentele cererii agregate sunt consumul (care reprezintă 70-80% din cererea agregată), investiţia (cheltuiala făcută de firme pentru viitor), cheltuiala publică (consumul şi investiţia întreprinsă de stat sau de autorităţile publice) şi exporturile nete. Economistul John Maynard Keynes a susţinut că cererea agregată fluctuează din cauza valurilor în mare măsură iraționale de pesimism și optimism. Când domneşte pesimismul, gospodăriile reduc cheltuielile cu consumul, iar firmele reduc cheltuielile pentru investiții. Rezultatul este cererea agregată redusă, producția mai mică și șomajul mai mare. În schimb, când domnește optimismul, gospodăriile și firmele cresc cheltuielile. Rezultatul este o cerere agregată mai mare, o producție mai mare și o presiune inflaționistă. Luând în considerare aceste valuri de pesimism sau optimism, statul poate influenţa economia prin intermediul politicilor monetare şi fiscale. Fiind politici de cerere, acestea afectează cererea agregată şi pot fi expansive sau restrictive. O politică fiscală expansivă poate consta în măsuri precum creşterea cheltuielilor guvernamentale sau reducerea taxelor şi impozitelor, iar cea restrictivă se poate rezuma la creşterea impozitelor şi taxelor sau reducerea cheltuielilor. Într-o economie stabilă, creşterea cheltuielilor guvernamentale pentru lucrări precum drumuri nu va contribui la creşterea PIB-ului, întrucât capitalul şi forţa de muncă folosită sunt preluate de la alte sectoare deja active. Luându-se oameni de capital de la alte sectoare, achiziţiile şi investitiile publice aglomerează pe cele private. Totodată, când statul va creşte cheltuiala publică, acesta va avea nevoie de finanţare, iar dacă nu o va obţine prin impozite, va apela la împrumuturi, contribuind la datoria publica. Când băncile au o cantitate limitată de capital, va exista o concurenţă între cheltuiala publica şi investiţiile private, crescând rata dobânzii şi descurajând investiţiile străine. Aceste situaţii duc la efectul de evicţiune, de aglomerare a investiţiilor private. În schimb, într-o criză economică în care capitalul şi forţa de muncă sunt subutilizate, astfel de cheltuieli guvernamentale ar duce la creşterea PIB-ului. Orice dolar investit pe timp de criză economică poate creşte PIB-ul cu mai mult de un dolar. Angajarea unor muncitori fără loc de muncă face ca aceştia să-şi folosească veniturile pentru alte activităţi economice, care acestea duc la rândul lor la angajări, fiind o reacţie în lanţ. Această creştere economică este determinată de creşterea iniţială a cheltuielilor guvernamentale, reprezentând un multiplicator fiscal. Totuşi, conform economistului David Ricardo, oamenii pot răspunde schimbărilor politicii fiscale în moduri care fac politica fiscală ineficientă, acest scenariu purtând denumirea de echivalenţă ricardiană. Conform acesteia, dacă guvernul reduce taxe pentru a stimula economia, oamenii ar putea alege să pună deoparte decât să cheltuie. A pune deoparte după o reducere de taxe are sens, dacă reducerea taxelor de azi va fi egală cu creşterea taxelor de mâine. Dacă lumea strânge în loc să cheltuie veniturile economisite din reducerile de taxe, curba de cerere agregată nu se schimbă, iar multiplicatorul va fi 0, fără efecte macroeconomice sistematice. Sănătatea unei economii este dată de circulaţia banilor, iar banii economisiţi trebuie reinvestiţi. Prin intermediu politicii monetare, statul poate tipări bani şi îi poate investi. Investiţiile pot aduce bani înapoi în funcţie de sectoarele în care se investeşte, anumite investiţii aducând beneficii mici sau mari pe termen scurt, mediu sau lung. Mulţi economişti consideră însă că echivalenţa ricardiană este nerealistă, oamenii fiind portretizaţi în întregime ca fiind raţionali în privinţa viitoarelor taxe atunci când strâng şi cheltuie. Acest raţionament este valabil doar pentru anumiţi oameni, nu pentru toţi, potretizând astfel reducerea de taxe ca stimul economic ca fiind ineficientă. Politicile fiscale au totuşi propriile limite. Acestea sunt reprezentate de probleme precum timpul îndelungat legislativ şi de implementare, faptul că nu pot fi angajaţi toţi muncitorii care îşi pierd locul de muncă, statul având capacităţi limitate de a angaja personal precum chelneri, optarea pentru angajarea muncitorilor care deja activează în detrimentul celor neangajaţi, alături de complexitatea de a face cheltuieli guvernamentale eficiente. O altă problemă a politicilor fiscale expansive este că pe termen scurt, dacă un stat creşte cheltuielile guvernamentale şi implicit duce la creşterea cererii agregate, economia va fi sporită, dar şi nivelul de preţuri. Pe termen lung, oferta agregată va fi verticală, iar activitatea economică nu se va modifica, nivelul de preţuri crescând însă considerabil şi producând inflaţie, înlocuind totodată investiţiile private. Totodată, politicile fiscale sunt supuse riscului de a fi utilizate mai degrabă în interes politic decât economic, leadership-ul dictând acest lucru. Astfel, politicienii pot adopta măsuri fiscale expansive precum creşterea investiţiilor guvernamentale (în special pe proiecte cu un impact mare pe termen scurt sau mediu) sau reducerea taxelor şi impozitelor înainte de alegeri pentru a creşte activitatea economică şi implicit a câştiga încrederea votanţilor, ca după alegeri să se treacă la politici fiscale restrictive, scăzând cererea agregată. Pentru prevenirea utilizării cheltuielilor guvernamentale în scop electoral, s-a instituit independenţa băncii centrale şi pactul de stabilitate, prin care sunt monitorizate cheltuielile şi veniturile, putându-se aplica totodată procedura deficitului excesiv. Unii economiști susțin că guvernul ar trebui să evite utilizarea activă a politicii fiscale pentru a încerca stabilizarea economiei, susţinând că acest instrument politic ar trebui să fie menit să atingă obiective pe termen lung, cum ar fi creșterea economică rapidă, inflația scăzută și că economia ar trebui să fie lăsată sa se descurce cu fluctuații de scurtă durată. Concluzionând, răspunsul la întrebarea „Ar trebui guvernele să crească cheltuielile pentru a stimula economia?” ţine cont de anumite aspecte. Interesele politice, economia actuală a unui stat, efectul de evicţiune şi echivalenţa ricardiană pot determina gradul în care creşterea cheltuielilor guvernamentale duc sau nu la creşteri economice, cert fiind că politica fiscală trebuie utilizată în circumstanţe specifice, putând avea efecte adverse.
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Total votes: 15
Peer vote
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Total votes: 1
Expert vote