Is national security a public good?

Yes, because it is provided by public employees.
0% (0 votes)
Yes, because it is a non-rival and non-excludable good.
90% (38 votes)
No, because it is difficult to maintain internal security in an overpopulated country.
7% (3 votes)
No, because it is possible to close the borders and keep foreigners outside.
2% (1 vote)
No, because it is both a rival and excludable good.
0% (0 votes)
Total votes: 42

Comments

Există două criterii după care ne ghidăm pentru a stabili rolul pe care îl poate juca piața și administrația în distribuirea catre societate a bunurilor și serviciilor: rivalitate/nonrivalitate în consum și excludabilitate/nonexcludabilitate în consum. În funcție de aceste caracteristici rezultă patru tipuri de bunuri: private (rivalitate și excludabilitate), comune (rivalitate și nonexcludabilitate), privatizabile (nonrivalitate și excludabilitate) și publice (nonrivalitate și nonexcludabilitate). Non-excludabilitatea se referă la faptul că este imposibil să împiedici oamenii să consume un anumit bun. Non-rivalitatea face referire la faptul că mai multe persoane pot consuma un produs fără a diminua cantitatea celorlalți. Spre deosebire de bunurile private, bunurile publice pot fi greu furnizate de companii private, astfel sarcina de a furniza acest tip de bunuri revine statului (acesta este și cazul securității naționale). Principiul beneficiului afirmă că cetățenii ar trebui să plătească impozite pe baza beneficiilor pe care le primesc de la serviciile puse la dispoziție de guvern. De bunurile publice se folosesc și free-rideri (persoane care speră să obțină beneficiile unui bun public, dar refuză să contribuie la crearea lui). Câteva exemple de bunuri publice sunt: securitatea națională, aerul curat și posturile de TV sau Radio publice. Securitatea națională este un bun public de care ne preocupăm din ce în ce mai mult din perspectiva comerțului internațional (FTA recunoaște importanța luării în considerare a securității naționale în integrarea economică). Securitatea națională îndeplinește cele doua caracteristici ale bunului public și anume: 1. din momentul în care statul „generează” securitate națională este aproape imposibil să excludem oamenii din țară pentru a nu mai beneficia de ea și 2. mai multe persoane pot beneficia de securitatea națională fără a diminua securitatea primită de ceilalți. Cand vorbim de apărarea națională sau securitatea internă trebuie să luam în considerare și faptul că există politicieni, birocrați sau grupuri de interese din sectorul privat, interesați să obțină contracte guvernamentale sau să beneficieze indirect de astfel de cheltuieli guvernamentale. Adesea, aceste tipuri de persoane decid cât și ce tip de apărare națională sau securitate internă va fi asigurată pe cheltuiala contribuabililor. Ei sunt planificatorii centrali care decid cantitatea și formele acestor bunuri publice.
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Total votes: 23
Peer vote
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Total votes: 1
Expert vote

         Întotdeauna a existat o neclaritate și o contestare între care sunt bunuri publice și care sunt bunuri private sau între aceste sectoare de unde vin și bunurile și ce le face să fie considerate publice sau private. Conform Webster New International Dictionary of  English Language, bun ca adjectiv vine din cuvântul anglo-saxon good, care înseamnă pe de o parte, proba iar pe de altă parte plăcut, agreabil (Webster New International Dictionary of English Language, 1942). Ca substantiv, se referă la mărfuri și propietate personală (Webster’s II Dictionary,1995). Public vine din latinescul publicus (Webster New International Dictionary of English Language, 1942) , care înseamnă adult,  în cazul nostru având legătură cu cetățenii. De asemenea, acest termen mai desemnează apartenența la un stat, la o comunitate ca un întreg. Cuvântul public se mai referă de asemenea la lucruri care sunt disponibile tuturor. Pe de altă parte, opusul cuvântului public este privat (Webster’s II New College Dictionary,1995)  care vine din latinescul privare și înseamnă a concedia.  Acest cuvânt are și semnificația de un lucru care nu aparține de stat, de public.

            Prin asocierea celor doi termeni, aceștia vor desemna bunuri, beneficii care aparțin tututor cetățenilor sau întregii comunități.  Aceste bunuri vor fi, după analiza etimologică a termenilor de mai sus, bunuri publice și bunuri private. Pentru a putea face însă o distincție și mai clară între bunuri publice și bunuri private trebuie mai întâi explicată semnificația economică  a cuvântului bun, (produs). Cuvântul „bun” implică prin definiția sa economică conceptul de raritate pe piață-atât cea publică cât și cea privată-ne referim la bunuri atunci când vorbim de bunurile rare și nu de cele libere (care se găsesc pe piață în cantități nelimitate și pentru care nu trebuie să plătești nici un preț pentru a le obține, de exemplu aerul sau apa oceanelor). Una dintre caracteristicile bunurilor este raritatea lor. Această caracteristică le dă o anumită valoare și-i determină pe consumatori să renunțe la o parte din veniturile lor pentru a le obține. Deci, producerea bunurilor are loc în funcție de cerințele și preferințele consumatorilor. Astfel producătorii de pe piață produc acele bunuri și în asemenea cantități astfel încât să răspundă nevoilor consumatorilor. Bunurile publice sunt acele bunuri care sunt atât non-rivale , cât și non-excludabile, astfel conform lui Trogen (2005) distingem patru tipuri de bunuri : Bunuri Publice, Bunuri Private, Bunuri Comune și Bunuri Taxabile. În cazul de față ne vom referi doar la bunurile publice și bunurile private.

            Bunurile publice sunt non-rivale și non-excluzabile în consum. Aceste bunuri pot fi utilizate de mai multe persoane în același timp și nu este posibil să-i excludem pe cei care nu plătesc pentru aceste bunuri. Exemple de astfel de bunuri publice: iluminatul public (Stretton,Orchard ,1994) , protecția mediului (Buchanan,1970) , sistemul de justiție (Mikesell,1970).

            Bunurile private sunt rivale în comun și excluse. Cele mai multe bunuri comercializate pe piață sunt bunuri private. Un exemplu de bun privat ar fi alimentele din marketuri. Astfel alimentele sunt un bun rival în consum, deoarece doar o persoană poate consuma alimentele respecitve, iar pe de altă parte este exclus deoarece dacă nu plătești pentru ele, nu le poți consuma.

            Bunurile taxabile sunt acele bunuri care sunt non-rivale în consum, dar încă excluse. (Weimer, Vining, 1999). Un termen alternativ cu bunurile taxabile ar fi monopolurile nauturale. Ca și exemple: televiziunea prin cablu, poduri cu taxă. Sunt excluse deoarece, de exemplu, poți fi oprit să treci peste un anumit pod dacă nu plătești taxa respectivă (Podul Bosfor, ca exemplu, care conectează Europa de Asia, Canalul Panama sau Canalul Suez).

            Mai departe, pentru a putea răspunde la întrebarea dacă securitatea națională este un bun public,  trebuie să înțelegem și cât de importantă este securitatea națională pentru stat. Conform hotărârii 36/2001 sistemul securității naționale se definește prin ansamblul mijloacelor, reglementărilor și instituțiilor statului român, care au rolul de a realiza, a proteja și a afirma interesele fundamentale ale României. Astfel securitatea națională, prin orice efort pentru protejarea țării, îi va proteja pe toți cei din interiorul țării, deoarece aceștia nu pot fi subiectul principiului excluderii (Haveman,1970). Odată ce o regiune este apărată, în acea regiune nu mai există un cost suplimentar prin apariția unei alte persoane în regiunea respectivă, așa cum un individ sau o persoană din regiunea respectivă nu poate fi exclus spre a nu intra în programul de protecție respectiv. Bunurile publice sau speciale sunt acele bunuri la care toată lumea are acces, în sensul că, consumul bunului respectiv de o persoană nu împiedică cu nimic alte persoane să consume (Samuelson, 2001) , astfel securitatea națională intră în categoria bunurilor publice ce pot fi oferite doar de stat, acest serviciu încadrându-se în unul din rolurile pe care statul trebuie să le îndeplinească .

            Urmărind interesele naționale de securitate, putem observa că toate se raportează la populația întregului stat, bunurile (serviciile) precum apărarea integrității și inalienabilității teritoriale a țării; protejarea drepturilor și libertăților fundamentale ale tuturor cetățenilor și garantarea siguranței lor; apărarea și consolidarea democrației constituționale și a statului de drept vizează domeniul public, non-exclusiv și non-rival. Chiar dacă cetățeanul este sau nu contribuabil al statului, finanțând prin plătirea taxelor și impozitelor inclusiv serviciul de securitate națională, acesta va beneficia de acest serviciu; unui șomer nu i se va refuza spre exemplu depunerea unei plângeri la poliție în cazul un  abuz sau protejarea acestuia de către organele de ordine. Securitatea națională  nu poate deveni un bun privat și prin faptul că, instituțiile ce furnizează aceste servicii aparțin statului, care este nevoit prin contractul social să ofere tuturor cetățenilor protecție. În schimb, un individ poate să plătească pentru o securitate privată asupra propietăților exclusive sau a proprii persoane prin intermediul firmelor private ce prestează astfel de servicii.

  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Total votes: 27
Peer vote
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Total votes: 1
Expert vote

Securitatea naţională reprezintă cel mai important „bun public“ oferit de stat cetăţenilor săi, o condiţie sine qua non a oricărei societăţi. Nevoia de securitate a fost identificată, de Abraham Maslow, ca fiind pe al doilea nivel de importanță, în interiorul piramidei trebuințelor, după nevoile fiziologice ale omului. Un stat poate da dovadă de maturitate și legitimitate doar prin capacitatea sa de a proteja și a menține drepturile cetățenilor și de a le asigura un mediu prielnic satisfacerii tuturor nevoilor. Dreptul imprescriptibil al omului la liniște și bunăstare se suprapune cu noțiunea de securitate, deoarece fără protecția acestui drept, tot ceea ce se încearcă a se construi, în acel stat, ca și sistem juridic și instituțional capătă un caracter relativ raportat la schimbările și presiunile politice, economice, militare sau de orice altă natură. Bunurile se clasifică în: bunuri private ( rivale și excluzibile; mașina, mâncare), bunuri colective (non-rivale și excluzibile), bunuri comune ( rivale și non-excluzibile; păduri, ape), bunuri publice ( non-rivale și non-excluzibile; majoritatea acestor bunuri sunt susținute de guvern). Exista si excepții, unele bunuri se comportă ca bunuri publice atunci când sunt goale și ca resurse comune atunci când sunt aglomerate, iar aceste tipuri de mărfuri sunt cunoscute sub denumirea de bunuri congestibile, drumurile sunt un exemplu de bun congestibil, deoarece un drum gol are o rivalitate redusă în consum, în timp ce o persoană suplimentară care intră într-un drum aglomerat împiedică de fapt capacitatea altora de a consuma același drum. Anti-rivalitatea se referă la faptul că un bun care este deținut doar de o persoană, și doar de aceasta, acest bun devine fără valoare, cu cât un bun este folosit de mai mute persoane acesta devine mai valoros. Securitatea națională din perspectiva serviciului public oferă un serviciu neutru și aplică regula egalității de tratament față de toți beneficiarii, astfel se conturează și principiul egalității, nefăcându-se diferențieri între categoriile de persoane în raporturile acestora cu serviciul public livrat.
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Total votes: 23
Peer vote
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Total votes: 1
Expert vote

Satisfacerea nevoilor umane presupune consumul de bunuri. Acestea constituie ansamblul elementelor materiale luate din natură, prelucrate sau produse, dar și al serviciilor de orice fel care pot satisface o anumită trebuinţă umană. Bunurile se pot împărți în bunuri publice sau private. Bunurile publice respectă două trăsături fundamentale: non excludibilitatea ce presupune faptul că nu se pot institui restricții cu privire la consumul acestor bunuri odată ce au fost produse. Al doilea principiu este cel al non rivalității, acesta preupune că bunurile nu se epuizează pe măsură ce sunt consumate. De exemplu: securitatea națională, posturile tv sau radio. Bunurile private sunt opusul bunurilor publice. Principalele caractiristici ale acestora sunt: excludibilitatea, astfel, bunurile nu pot fi consumate de oricine, din moment ce sunt consumate de o persoană, este exclus să mai poată fi consumate de o altă persoană. A doua trăsătură este rivalitatea, prin faptul că sunt consumate de o persoană nu mai pot fi consumate simultan de alți consumatori. Mai sunt și alte cazuri de bunuri unde există rivalitate și nu este excludibilitate, acestea fiind bunurile comune( de exemplu: mediul natural) sau cazuri unde nu există rivalitate, dar există excludibilitate, purtând numele de bunuri de club(de exemplu: școli private, cinematografe, etc.) Securitatea națională este considerată a fi un bun public reprezentativ deoarece aceasta este oferiă de stat către indivizii statului. La rândul lor acești indivizi plătesc taxe și impozite pentru a asigura bunul acesta. În primul rând, asigurarea securității unui individ nu va diminua calitatea nivelul de securitate oferită pentru ceilalți indivizi(non rivalitate). În al doilea rând, nici un individ nu poate fi exclus de la acest bun , chiar dacă acesta nu plătește taxe și impozite (non excludibilitate). Aici putem pune în discuție problema bunurilor comune, și anume, faptul că unii indivizii vor beneficia de acest bun fără să participe la procurarea lui, aceștia având denumirea de free rider. Uneori , deoarece există prea mulți indivizi free rider, nu sunt destule resurse pentru procurarea bunului dorit. În cazurile când statul nu beneficiază de suficiente resurse pentru a asigura securitatea tuturor indivizilor de pe teritoriu, statul poate alege cui să îi ofere suport, aici intervenind excludibilitatea. Exemplul Italiei în contextul pandemiei actuale cu COVID 19 este potrivit. Aceștia nu beneficiază de suficiente resurse pentru ai proteja și pentru ai trata pe toți, astfel, ei sunt nevoiți să aleagă cui să îi ofere suport și cui nu. Iar în alte cazuri, securitatea națională obține trăsătura rivalității. Aici aducem în discuție problema refugiaților care vor să obțină securitate pe alt teritoriu (predominant cel al Uniunii Europene). Însă, majoritatea statelor și cetățenii acestora sunt împotriva primirii acestora deoarece refugiații sunt într-un număr mare și se aduce în discuție problema că ei vor folosi prea multe resurse ale statului, printre care și securitatea națională și se va ajunge la epuizarea acestora. Astfel, intervine rivalitatea și determină anumite state să adopte măsuri extreme pentru împiedicarea venirii refugiaților. Prin urmare, securitatea națională este un bun comun în principal, însă, în cazuri speciale aceasta își poate pierde anumite trăsături ale unui bun comun.
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Total votes: 28
Peer vote
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Total votes: 1
Expert vote

La modul cel mai simplist, un bun este ceea ce individul dorește să consume. Problema se pune în momentul în care observăm că nu toate bunurile se consumă la fel. Aici vedem că bunurile sunt de două categorii: private și publice. Aceste două sunt atonimice, având în general caracteristici opuse. Când vine vorba despre dreptul de proprietate asupra bunurilor publice, acesta aparține statului si unităților administrativ-teritoriale, care exercită posesia, folosința și dispoziția asupra lor, în timp se asupra unui bun privat, proprietatea este exactă, adresată unei persoane fizice sau juridice. Spuneam mai sus că diferența dintre cele două tipuri de bunuri este dată de de caracteristicile acestora. Pentru a simplifica, mă voi folosi de exemple. Eu am o prăjitură. Dacă mănânc prăjitura, înseamnă că nimeni altcineva nu o poate mânca. Dar, pentru a putea ajunge să mănânc prăjitura, am plătit un preț. Există deci o rivalitate și o exclusivitate (dată de preț), caracteristică bunurilor private. Cazul bunurilor publice este foarte diferit. Aici mă voi folosi de un exemplu deja cunoscut . Consumul luminii soarelui nu este nici rival, nici excluzibil. Adică dacă eu mă bucur de soare (spre deosebire de prăjitură) și tu poți să te bucuri de acesta și în niciun caz nu pot să te exclud pe tine de la consumul de lumină soalară. Acum, trecând la întrebare, la modul ideal, securitatea este un bun public. Toată lumea are acces la ea și securitatea mea nu prejudiciază securitatea altuia. Însă, cazurile în care bunurile sunt publice 100% -adică pur publice- sunt destul de rare. Bunurile publice și cele private sunt două extreme, două superlative, dar între ele mai sunt și alte grade de comparație. Securitatea ca bun public poate fi contestată când vorbim de cazuri particulare. Există deci rivalitate pentru securitate? Securitatea unui grup mai mic este mai ușor de asigurat, deci automat dacă mărim grupul, și securitatea va fi mai greu de asigurat. Din acest punct de vedere, securitatea este un bun de club, deoarece mărimea mare clubului înseamnă și o diminuare a calității bunului, dar rivalitatea intervine de la un anumit punct. Pe de altă parte, deși contraintuitiv, putem vorbi și de un grad de excluzibilitate a securității. Să spunem că vorbim de UE, ca spațiu de securitate. UE poate hotărî prin granițele sale, cine intră în zona de securitate și cine nu. Și din acest punct de vedere, securitatea este mai mult un bun de club. Deci, concluzionând, securitatea, privită per ansamblu, la general, este un bun public, dar analizată particular poate fi un bun de club.
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Total votes: 27
Peer vote
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Total votes: 1
Expert vote

Pentru a înțelege mai bine contextul in care plasam aceasta întrebare, ar trebui mai intai sa definim bunurile publice si pe cele private. Bunul comun este un termen care poate face referire la câteva concepte diferite. Sensul popular al bunului public este acela de a fi un bun specific care este împărțit tuturor membrilor unei comunități în care toți beneficiază de el. În acest fel bunul comun este definit și în filosofie, etică sau științe politice. Bunurile publice pure nu se întâlnesc atat de des, de cele mai multe ori, o caracteristică a acestora lipsește. În economie, termenul bun comun este folosit pentru a face referire la un bun competitiv, ne-exclusiv. Bunurile private sunt opusul bunurilor publice iar printre caracteristicile acestora se numără: exclusivitate- nu pot fi consumate de oricine, din moment ce fiind consumate de o persoană, este exclus să mai poată fi consumate de o altă persoană si rivalitate - prin faptul că sunt consumate de o persoană nu mai pot fi consumate simultan de alți consumatori. Bunurile private urmăresc aproape în exclusivitate obținerea unui profit. Pe lângă aceste bunuri mai exista si un alt tip de bunuri care nu sunt nici publice, nici private. Acestea sunt resursele comune si bunurile de club. Resursele comune sunt ne-exclusive dar rivale ( ex. pescuitul in ocean). Din cauza ca nu exista excludibilitate, consumul acestor bunuri va creste ajungandu-se la supraconsum, acest lucru numindu-se si tragedia comunelor. Spre deosebire de resursele comune, bunurile de club se bucură de ne-rivalitate dar nu și de ne-excludibilitate ( ex. spital, tren). Acest tip de bunuri sunt si cele mai comune. Mărimea cluburilor este cea care le deosebește pe unele de altele. Cu cat este mai mare un club, cu atât se reduce costul deoarece acesta se împarte la mai multe persoane, însă există si un dezavantaj deoarece calitatea scade, se reduce. Cele 3 elemente importante de care trebuie sa se tina cont inainte de crearea unui club sunt: pe cine admite clubul, ce servicii vor fi utilizate si conditiile de utilizare. Securitatea națională reprezintă un bun din categoria bunurilor de club deoarece in anumite momente aceasta ajunge sa fie excludibilă. Într-o țară suprapopulata este mult mai greu de ținut securitatea națională, prin urmare cele două caracteristici ( ne-rivalitate si ne-excludibilitate) sunt valabile pana într-un anumit punct. Din cauza aglomerației, securitatea națională poate deveni excludibilă. Orice ţară este, fără îndoială, preocupată, în primul rând, de problema supravieţuirii sale în cadrul sistemului internaţional, de aceea, se ajunge la exclusivitate pentru securitate națională. Un exemplu actual este si decizia unor țări de a-și închide granițele. Astfel, accesul în aceste țări se face pe baza unor documente, persoanele care nu le dețin fiind excluse.
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Total votes: 21
Peer vote
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Total votes: 1
Expert vote

Bunurile publice au doua caracteristici esentiale ce le deosebeste de celelalte : sunt nerivale si ne-excludibile.Securitatea nationala este un bun public in esenta,deoarece nu poti exclude alte persoane in a beneficia de ele.Aici intervine si problematica free-rider ,reprezentata de acei cetateni care nu cotizeaza sau care nu-si platesc taxele/impozitele ,dar continua sa se bucure de bunurile publice. Cum am specific mai sus ,securitatea nationala este un bun public care in anumite circumstante poate suferi schimbari.De exemplu intr-o tara cu o populatie numeroasa securitatea poate deveni excludibila.Ceea ce se intampla in Grecia reliefeaza excludibilitatea acestui bun . In concluzie, pot afirma faptul ca securitatea nationala este un bun public ,iar sub anumiti factori securitatea nationala se transforma intr-un bun colectiv.
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Total votes: 24
Peer vote
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Total votes: 1
Expert vote

După cum susține și marele economist Gregory Mankiw, în momentul în care dorim să facem o clasificare a bunurilor trebuie să ne punem o serie de întrebări. Prima dintre aceaste întrebări vizează modul în care un bun este sau nu excludabil sau cu alte cuvinte dacă oamenii pot fi împiedicați să folosească respectivul bun. Cea de-a doua întrebare se referă la modul în care bunul este rival în consum sau dacă utilizarea bunului de către o persoană reduce capacitatea altei persoane de a îl folosi. În general rivalitatea se aplică resurselor tangibile. Dacă cunoaștem aceste caracteristici este clar că putem face distincția dintre 4 mari categorii de bunuri: 1. Bunuri private care sunt excludabile și rivale în consum. Un exemplu este cel referitor la o înghețată, nu o poți obține până nu plăești pentru ea și odată ce o deții ești singura persoană care beneficiază de aceasta. 2. Bunuri publice care sunt neexcludabile și nici rivale în consum. 3. Resursele comune care care au un consum rival ca si bunurile private, dar care nu sunt excludabile precum bancurile de pesti oceanici. 4. Bunurile de club, aceste bunuri vor avea nerivalitate, dar excludabilitate. Bunuri care nu se diminuează prin cosnum, dar pentru folosirea cărora este posibil să se perceapă anumite taxe. Un exemplu ar fi cel referitor la cablul TV. Această serie de întrebări ne ajută să înțelegem mult mai bine relația dintre oameni și ’’non-oameni’’ precum diferite obiecte, lucruri, resurse tangibile sau resurse intangibile. Revenind la bunul pulic, ce este acest bun, ce reprezintă? Un bun public reprezintă acel bun care nu este nici excludabil și nici rival în consum. Oamenii nu pot fi împiedicați spre a utiliza acest tip de bun, cum nici utilizarea sa de către o singură persoană nu îi reduce capacitatea altei persoane de a o utiliza. Un exemplu de asemenea tip de bun este cel referitor la securitatea națională. Apărarea națională împotriva unor posibili agresori străini fiind deja un clasic exemplu. Odată apărată țara este destul de dificil aproape spre impsobil să împiedici ca existența unei singure persoane să nu se poată bucura de beneficiile din urma acestui proces al securității.În momentul în care o singură persoană se bucură de avantajele aduse de apărarea națională, ea nu poate reduce ’’consumul’’ acestor avantaje unei a doua persoane. Astfel că apărarea/securitatea națională poate fi asimilată cu orice efort pentru protejarea țării, eforturi ce vor oferi o protecție tuturor celor din interiorul țării. Este mult prea dificil, greu sau scump de a întreprinde anumite acțiuni pentru ca cineva să nu beneficieze de pe urma apărării naționale de protecție și tocmai datoriă acestui fapt, acest lucru pur și simplu nu se va întâmpla. Exista situatii exceptionale in care securitatea nationala poate fi considerata un bun de club. Motivul pare a fi destul de simplu de explicat. Daca ne gandim la politica de imigratie exista persoane care fug din calea razboiului pentru a putea ajunge in tari mult mai sigure, dar totusi exista un control de frontiere in care anumite persoane pot fi excluse. Totusi securitatea nationala este un bun public el insumand cele doua mari caracteristici: nerival si neexcludabil. Întotdeauna pentru stat majoritatea va fi cea care va conta mai mult. Chiar dacă există șanse mici ca o persoană să nu se simtă în siguranță pe un anuit teritoriu, dacă marea majoritate beneficiază de securitate înseamnă că securitatea este un bun public. Apărarea națională fiind și unul dintre cele mai scumpe bunuri publice pentru care guvernul alocă o sumă suficient de mare de bani.
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Total votes: 24
Peer vote
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Total votes: 1
Expert vote

Bunurile publice sunt caracterizate de nerivalitate și neexcludibilitate ceea ce înseamnă că folosirea unui bun nu afectează consumul și accesul altui consumator la bunul respectiv. Bunurile publice sunt generate de către guvern, pentru că unei firme private îi este mai greu să le furnizeze comparativ cu cele private ale căror trăsături sunt rivalitatea și excludibilitatea. În "Principles of Economics'' de Gregory Mankiw sunt date ca exemple de bunuri publice securitatea națională, cercetarea și lupta pentru sărăcie. Se consideră că apărarea națională face parte din categoria bunurilor publice, însă caracteristicile aferente acestora suferă modificări în anumite circumstanțe. În cazul unei țări suprapopulate, menținerea securității interne devine mai dificilă, deoarece creșterea numărului populației reduce calitatea serviciului. Avem un exemplu concludent dat de situația Italiei din timpul pandemiei Covid 19. Spitalele sunt aglomerate peste măsură ceea ce face ca accesul la serviciile medicale necesare să fie substanțial redus și astfel, pacienții primesc îngrijire medicală selectiv, iar neexcludibilitatea este afectată. De asemenea, nerivalitate și neexcludibilitatea apărării naționale sunt testate în cazul refugiaților. Aceștia caută securitate cu precădere pe teritoriul statelor europene din cauza războiului sau altor conflicte, probleme. Exemplul refugiaților sirieni de la granița Greciei cu Turcia este elocvent. Cetățenii greci nu acceptă un nou val de imigranți și recurg la măsuri severe precum incendierea unui adăpost pentru refugiați, iar autoritățile grecești de la graniță au folosit gaz pentru înlăturarea acestora în timp ce Turcia își folosește soldații pentru ca refugiații să nu se întoarcă pe teritoriul turc. Controlul frontierelor și chiar închiderea acestora reprezintă măsuri guvernamentale care scad neexcludibilitatea. În final, un bun public își pierde din puritate în aceste circumstanțe.
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Total votes: 22
Peer vote
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Total votes: 1
Expert vote

  După cum putem vedea în cartea lui Gregory Mankiw, "Principals of Economics", există patru categorii de bunuri. În funcție de două criterii, și anume rivalitatea în consum și excludibilitatea, avem bunuri publice, bunuri private, bunuri de club și resurse comune. Dacă ar fi să facem o scurtă analiză a acestor tipuri de bunuri, am spune că bunurile private sunt atât rivale în consum, cât și excludibile, ceea ce înseamnă că unele persoane vor putea consuma un bun, astfel încât vor priva pe altele de a avea acel bun și, mai mult decât atât cei care nu plătesc vor fi excluși din a avea bunul respectiv. La polul opus se află bunurile publice, care sunt non-rivale și non-excludibile, ceea ce înseamnă că toți pot beneficia de ele, iar faptul că o persoană folosește un bun public nu afectează pe o alta care uzează același bun, în plus nimeni nu poate fi exclus din a folosi un bun care este public. Între cele doua categorii mai există și bunurile comune, adică rivale in consum dar non-excludibile (cum ar fi pescuitul) și bunurile de club care sunt non-rivale dar excludibile.   În ceea ce privește securitatea națională, este o datorie care trebuie îndeplinită de către stat, care este responsabil de siguranța cetățenilor, a economiei și a instituțiilor. Cei mai mulți oameni, chiar și specialiști, consideră că securitatea este un bun public. La o primă privire, am fi înclinați sa fim de acord cu această afirmație, întrucât securitatea națională nu poate exclude pe nimeni din a avea protecție și nici folosirea acestui bun de către o persoană nu privează pe alții din a beneficia de securitate. Mai mult decât atât, securitatea națională este asigurată de către stat, nu foarte mulți actori privați intervenind în acest domeniu la o scară așa largă.   Cu toate acestea, dacă analizăm dintr-o altă perspectivă, uneori securitatea nu este un bun public, deoarece este greu să oferi protecție și securitate unei populații foarte mari. În cazul unui atac sau a unei urgențe, unii oameni s-ar putea sa nu se simtă în siguranță. Astfel, securitatea națională devine un bun de club. Deși nu este rivală în consum, ea poate fi excludibilă atunci când grupul devine prea mare. Un exemplu relevant în acest caz este chiar cel al pandemiei de Coronavirus, din cauza căreia multe state nu pot oferi protecție tuturor celor care au nevoie, ci doar celor care sunt cel mai grav bolnavi. Nu putem spune în acest caz ca securitatea națională este un bun public, ea fiind excludibilă.   Mai mult decât atât, dacă luăm cazul numeroșilor refugiați din Turcia care doresc să intre în Uniunea Europeană prin Grecia și nu reușesc pentru ca autoritățile statului nu le permit, este evident că aceștia sunt excluși din "club" și nu beneficiază de securitate. Astfel, se dovedește încă o dată că securitatea națională poate fi excludibilă, prin urmare ea nu este un bun public.   Așadar, putem spune că securitatea națională este un bun public numai în unele cazuri, pentru că de multe ori observăm că ea poate avea și calități care nu aparțin bunurilor publice, precum excludibilitatea. Cu alte cuvinte, securitatea națională este un bun public numai până la un anumit punct, deoarece când populația devine prea mare, nu toți pot beneficia de protecție din partea statului.
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Total votes: 23
Peer vote
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Total votes: 1
Expert vote