What would be the optimal majority rule for the EU?

Unanimity, because it is the only way to guarantee that vital national interests will be respected.
19% (7 votes)
A qualified majority as close as possible to unanimity, in order to reduce the risks of being outvoted.
72% (26 votes)
A qualified majority as low as possible, so that the decision-making process can be accelerated.
6% (2 votes)
Simple majority, so that decisions can be undone as easily as they were originally done.
3% (1 vote)
Total votes: 36

Comments

Buchanan si Tullock introduc conceptul de Calcul al consensului ( The calculus of consent) fiind recunoscut ca un concept cheie in teoria alegerii publice, în cadrul individualismului metodologic. Aceștia arată că nici un sistem nu este perfect, plecând de la regula majorității și unanimității, căci apar două tipuri de costuri: de decizie și extern. Atunci când este vorba de un sistem bazat pe regula unanimității, nu sunt întâlnite costuri externe( atunci cand se ia o decizie , exista un risc să te afli in minoritate și să se ia o decizie care nu e in interesul tau),dar costul de decizie este maxim în acest caz, întrucât negocierile iau foarte mult timp. Principalul dezavantaj al unanimității este că face prea dificilă găsirea unei propuneri acceptabile de toți, care, la rândul său, generează costuri suplimentare (de decizie) în comparație cu regulile majorității. În cazul unui sistem bazat pe regula majorității, costul extern crește dar scad costurile de decizie,pentru că negocierile nu durează atât de mult timp,astfel că se găsește un echilibru mult mai rapid. Însă, deciziile luate prin regula majorității nu ar trebui să fie prea scăzută, deoarece ar rezulta acceptarea unor propuneri ineficiente. Majoritatea optimă este cea care rezolvă cel mai bine acest compromis, adică a se lua decizii rapid, dar eficient. Prin majoritatea simplă se poate scapa de capcana deciziei comune, dar problema ar fi ca nu toate deciziile vor fi in interesele statelor membre,fiind unul din motivele pentru care această modalitate nu este acceptata de toate statele. În acest sens, Tratatul de la Lisabona și-a propus să rezolve aceste dificultăți, mai ales după extinderea UE, prin introducere unor clauze pasarelă, care permit modificarea procesului decizional prin trecerea de la votul în unanimitate la cel cu majoritate calificată.
Total votes: 14
Peer vote

În ceia ce privește modul de luare al deciziilor în Uniunea Europeană , acesta este de două feluri : prin unanimitate sau prin majoritate care poate fi simplă sau calificată. De multe ori au fost controverse privind alegerea celui mai bun dintre ele . Buchanan și Tullock ne spun că niciun sistem nu este perfect ci fiecare dintre ele are atăt costuri cât și beneficii . Ei introduc conceptul de "calcul al cosensului" , ce prevede că deciziile trebuie luate într-un mod echilibrat ce să asigure costuri și beneficii relativ egale pentru toată lumea . Acest concept este considerat unul cheie în alegerile publice . Dacă vorbim de un sistem bazat pe regula unanimității , costurile externe vor fi inexistente întru-cât , fiecare stat având drept de veto ,decizia finală nu va fi luată decât atunci când toate statele vor ajunge la un compromis . Însă ,în ceia ce privește costurile de decizie , acestea vor fi foarte mari deoarece va fi nevoie de foarte mult timp de negocieri până când toate statele vor ajunge la o decizie comună . În sistemul bazat pe regula majorității , spre deosebire de cel al unanimității ,costurile externe cresc deoarece , nemeifiind nevoie de unanimitate în a se lua o decizie , va exista riscul ca unele state să fie dezavantajate de soluția finală , însă vor scădea costurile de decizie pentru că acestea se vor lua mai ușor .De aceia trebuie ca majoritatea să fie cât mai aproape de unanimitate pentru a se evita ineficiența deciziilor . Deși majoritatea simplă este potrivită pentru a evita "capcana deciziei comune " , această regulă nu este acceptată de foarte multe state ,deoarece deciziile rezultate nu sunt în avantajul multora dintre statele membre . Întru-cât aceste probleme de luare a deciziilor s-au acutizat după extinderea UE , statele Uniunii Europene semnează la 13 decembrie 2007 Tratatul de la Lisabona . Intră în vigoare la 1 decembrie 2009 . Acesta prevedea posibilitatea trecerii în unele domenii de la votul prin unanimitate la cel prin majoritate calificată . Aceasta poate fi considerată metoda optimă prin care deciziile vor fi luate relativ repede , dar care vor avea atât eficiență cât și legitimitate .
Total votes: 15
Peer vote

Tratatul de la Lisabona elimină ponderarea voturilor şi instituie un sistem al votului cu dublă majoritate pentru adoptarea deciziilor. De acum înainte, se obţine majoritatea calificată dacă ea acoperă cel puţin 55 % din statele membre care reprezintă cel puţin 65 % din populaţia UE. Atunci când Consiliul nu hotărăşte cu privire la o propunere a Comisiei, majoritatea calificată trebuie să acopere cel puţin 72 % din statele membre care reprezintă cel puţin 65 % din populaţie. Aşadar, un astfel de sistem atribuie un vot fiecărui stat membru, ţinând totodată seama de ponderea lor demografică. Tratatul de la Lisabona prevede, de asemenea, o minoritate de blocare alcătuită din cel puţin patru state membre care reprezintă peste 35 % din populaţia UE. James Buchanan și Gordon Tullock introduc "calculul consensului" ce reprezinta una dintre lucrările clasice care au fondat disicplina numită “teoria alegerii publice.”Pe scurt, metoda de analiză folosită de autori este descrisă de expresia “individualism metodologic”. Din perspectivă economică toate problemele organizării politice se reduc la confruntarea individului cu alternative și alegerea dintre ele (“încercăm să analizăm calculul individului rațional atunci când el este confruntat cu probleme ale opțiunii constituționale”), astfel scopul C.C. este să demonstreze că logica opțiunii pentru un individ rațional este acea de a considera ca fiind necesară existența unui set de reguli fundamentale, constituționale.Autorii se apleacă asupra sistemelor tradiționale de votare, asupra criteriului majorității și asupra criteriului unanimității. Autorii ajung la concluzia că nici un sistem nu este perfect:un sistem bazat pe criteriul majorității simple implică atăt costuri externe, cât și costuri de decizie iar un sistem bazat pe criteriul unanimității nu are costuri externe, dar prezintă destul de mult costuri de decizie. Ei conchid că deciziile cu un cost extern potențial necesită criteriul unanimității sau cel puțin al supermajorității.
Total votes: 14
Peer vote

Regula majorității optime pentru Uniunea Europeană ar fi o majoritate calificată cât mai aproape de unanimitate pentru a reduce riscul de a fi depășită. Un dezavantaj al unanimității ar fi găsirea unei propuneri acceptate de toți ce generează costuri. Buchanan și Tullock afirmă faptul că nici un sistem nu este în totalitate perfect, fiecare dintre ele având costuri și beneficii. Tratatul de la Lisabona prevede o minoritate formată din minim patru state membre ce reprezintă peste 35% din populația Uniunii Europene. Autorii menționați au întemeiat disciplina “ Teoria alegerii publice “ prin care introduc “ calculul consensului “.
Total votes: 8
Peer vote

Modul de luare al deciziilor în Uniunea Europeană , acesta este de două feluri : prin unanimitate sau prin majoritate care poate fi simplă sau calificată. În funcție de problematica discutată, Consiliul UE decide prin: majoritate simplă (vot favorabil din partea a 15 state membre), majoritate calificată (vot favorabil din partea a 55% dintre statele membre, reprezentând cel puțin 65% din populația UE), vot unanim (toate voturile sunt favorabile).
Total votes: 6
Peer vote

Buchanan si Tullock arată faptul că niciun sistem nu este perfect,pornind de la premisele asupra conceptului de calcul al consensului ca fiind un concept cheie.Majoritatea regulilor majoritare bine alese sunt preferate de unanimitate. Modelul este unul de căutare colectivă în care membrii nu controlează propunerea supusă la vot,principala atracție a unanimității constă în faptul că este prea dificil să se găsească o propunere acceptabilă de toți, ceea ce, la rândul său, generează întârzieri suplimentare costisitoare în comparație cu regulile mai puțin exigente ale majorității. Regula cea mai bună majoritate este cea care rezolvă cel mai bine compromisul între accelerarea procesului decizional și evitarea riscului de a adopta propuneri prea ineficiente iar spre deosebire de modelele bine dezvoltate de negociere colectivă care ar favoriza unanimitatea, modelul acesta presupune că membrii nu controlează propunerea la vot. Principalul dezavantaj în ceea ce privește unanimitatea în astfel de proceduri colective de selecție, constă în faptul că este prea dificil să se găsească o propunere acceptabilă de toți, ceea ce, la rândul său, generează costuri suplimentare de întârziere în comparație cu regulile majorității. Cea mai bună regulă majoritară este cea care rezolvă cel mai bine această schimbare a comerțului.De asemenea, perspectivele privind avantajele regulilor mai puțin stricte de majoritate s-ar duce la situații în care adoptarea unei propuneri ar reduce pentru o anumită perioadă șansa de a obține fondurile pentru implementarea unei noi. Această extindere ar fi bună cu multe situații reale în care capacitățile financiare sunt rare și unde punerea în aplicare a unei propuneri tentative sau finanțarea unui proiect tenant ar veni cu costul de a face mai dificilă implementarea viitoarelor propuneri. Astfel că, regula cea mai bună a majorității este legată de indicele de popularitate al propunerilor, și anume, măsura în care emblemele unei propuneri sunt împărtășite de mulți sau puțini membri iar prin tratatul de la Lisabona s-a propus rezolvarea acestor problematici, mai ales după extinderea UE, prin introducere unor clauze , care permit modificarea procesului decizional prin trecerea de la votul în unanimitate la cel cu majoritate calificată.
Total votes: 11
Peer vote

Buchanan și Tullock ne spun că niciun sistem nu este perfect ci fiecare dintre ele are atăt costuri cât și beneficii. Ei introduc conceptul de calcul al cosensului, ce prevede că deciziile trebuie luate într-un mod echilibrat ce să asigure costuri și beneficii relativ egale pentru toată lumea . Acest concept este considerat unul cheie în alegerile publice . În ceea ce privește modul de luare al deciziilor în Uniunea Europeană , acesta cuprinde 3 moduri prin unanimitate, prin majoritate simplă sau calificată. Votul majoritatii calificate se foloseste in mare parte in procesul decizional al institutiilor UE. Majoritatea calificata ofera pana in prezent solutia cea mai buna in luarea deciziilor. Este o masura corecta, la prima vedere putin nedreapta pentru statele mai mici, dar din punctul me de vedere, un stat cu o populatie numeroasa ar fi si normal sa fie reprezentata de de mai multi deputati, oricum UE se bazeaza pe egalitatea de sanse, deci daca un stat abuzeaza de anumite drepturi, celelalte pot sa-l opreasca. State mici precum olanda luxembourg danemarca slovenia etc. ce detin un nr mic de deputati pot forma o "coalitie" daca se observa ca masurile luate sunt nefavorabile statelor mici(minoritate de blocaj). Principalul dezavantaj al unanimității este găsirea intr-un ritm foarte greu a unei propuneri acceptabile pentru toți, care generează costuri suplimentare de decizie în comparație cu regulile majorității.
Total votes: 11
Peer vote

Procesul decizional în carul Uniunii Europene este definit de două modalități de vot: prin unanimitate și prin majoritate ( simplă sau calificată). Adoptarea deciziilor prin unanimitate determină avantaje importante precum, egalitatea politică a statelor și dreptatea deciziei, cea din urmă din punct de vedere economic constă în garantarea faptului că atât beneficiile cât și costurile sunt distribuite într-o formă satisfactorie pentru toate părțile implicate. Această modalitate de vot are și multe neajunsuri, printre care: faptul că timpul necesar pentru a se lua o decizie este destul de lung, prin urmare aceasta este mai puțin eficientă, și provocarea cu privire la legitimitatea democratică a deciziei, dat fiind faptul că statelor mai mici le este conferită o putere de vot de care pot abuza. Pentru un plus de eficacitate a sistemului politic, într-o Uniune expansivă, modul de luarea a deciziilor prin mjoritate a evoluat, extinzându-și domeniile de aplicabilitate. Ca și mai sus, și această formă de vot are avantajele ei, două menționate drept principale: libertatea politică a individului (asigurată cel mai bine de luarea deciziilor prin majoritatea simplă) și eficacitatea votului majoritar, dat de faptul că nu este necesar votul tuturor (asta face totodată ca procesul să fie mult mai scurt) și este redusă posibilitatea de a bloca, cei ce refuză să participe la vot fiind excluși din acordul final. Regăsim și aici o serie de dezavantajele cu privire la anumite aspecte, printre care putem enumera: legitimitatea procesului decizional, responsabilitatea politică a reprezentanților statelor (în special pentru că vorbim despre un proces decizional la nivel supranațional), aplicabilitatea deciziilor rezultate în urma acordurilor, riscul exercitării abuzului majorității și o eventuală lipsă de omogenitate existentă între actorii politici. Ceea ce a rezultat în urma Tratatului de la Lisabona, a fost extinderea domeniilor de aplicabilitate a luării deciziilor prin majoritatea calificată, însă s-a pastrat și modalitatea de a lua decizii prin unanimitate. Astfel, având în vedere demersurile făcute în acest sens pe parcursul ultimilor ani, putem conchide că nu există doar o singură modalitate de vot optimă la nivel european. Avantajele și dezavantajele fiecăreia a făcut ca Uniunea Europeană să nu renunțe la niciuna ci, din contră, a optat pentru schimbarea și adaptarea lor în cadrul unui context favorabil și în funcție de necesitățile concrete. Scharpf, Fritz W., De‐constitutionalisation and majority rule: A democratic vision for Europe,în European Law Jurnal,2017.
Total votes: 8
Peer vote

Referitor la o regulă a majorității optimă, Buchanan și Tullock redactează în 1962 un studiu asupra procedurii de calcul al consensului, "The Calculus of Consent" . Lucrarea conținea numeroase idei inovative. Buchanan și Tullock au susținut că nicio regulă de vot nu este perfectă deoarece există întotdeauna un compromis între costurile decizionale și costurile externe. Costurile de decizie sunt timpul și efortul necesar pentru a lua o decizie. Costurile externe sunt pierderile pe care un individ se așteaptă să le îndure ca rezultat al acțiunilor coercitive ale altora. Regula majorității impune cantități moderate de costuri de decizie și de costuri externe. Regula unanimității nu impune costuri externe, ci costuri decizionale considerabile. Regula unanimității este considerată de către aceștia (aproape întotdeauna) suboptimală. În schimb, regula majorității simple - regula cea mai frecvent observată în deciziile colective - se dovedește a fi optimă din punct de vedere social în condiții plauzibile. Este de înțeles faptul că atunci când un grup este unul mare, unanimitatea este o sursă de inacțiune și imobilitate. Aceasta este, în esență, ceea ce a determinat UE să adopte Tratatul de la Lisabona în ultimii ani. Pe măsură ce UE a crescut, a devenit clar că menținerea cerinței ca deciziile să fie aprobate de către unanimitate ar duce la o mare lipsă de acțiune, iar Tratatul de la Lisabona a propus exact remedierea acestei deficiențe (prin scăderea cerinței majoritare pentru o serie de decizii). Cu toate acestea, în lucrarea "Bargaining in Legislatures" redactată de către D.P. Baron și J.A. Ferejohn se ilustrează faptul că unanimitatea nu este mai rea decât regulile majoritare, ba chiar regula unanimității oferă un rezultat eficient al bunăstării (Merlo și Wilson). În concluzie, teza lui Buchanan și Tullock furnizează ideea că într-o formațiune mare (precum UE), regulile bazate pe majoritate sunt preferate în detrimentul unanimității. Cu toate acestea, regula majoritară nu trebuie să fie prea scăzută, pentru a nu duce la acceptarea unor propuneri ineficiente. În concluzie, consider că în contextul în care nici o regulă de vot nu este perfectă, regulile de vot trebuie să varieze în funcție de problema abordată. În cazul în care domeniul respectiv e considerat a fi vital pentru UE să se voteze cu unanimitate, iar cu cât importanța domeniului scade, cu atat să scadă și regula votului spre o majoritate calificată sau simplă. De asemenea, consider că trebuie îmbunătățită cooperarea între state în cazul votului unanim, înființându-se un mecanism de negociere, prin intermediul căruia statele care se dovedesc a fi dezavantajate în urma votului unanim să poată obține mici beneficii (minore pentru UE și statele membre, dar semnificante pentru statul în cauză).
Total votes: 7
Peer vote

Cu siguranță nu se poate da un răspuns standard la această întrebare pentru că fiecare dintre cele trei proceduri de luare a deciziilor își are sensul în contextul potrivit, cu atât mai mult cu cât actuala formă a Uniunii Europene se află în plin proces de consolidare, mai ales în ceea ce privește partea sa normativă; drept dovadă stă Tratatul de la Lisabona care a adus îmbunătățiri în cadrul procesului decizional (trecerea în unele domenii de la votul prin unanimitate la majoritate calificată pentru a reduce costurile legate de timp). Cei doi autori reprezentativi pentru a-mi susține afirmația sunt: nimeni alții decât Buchanan și Tullock, care au ca idee fundamentală că va exista mereu un compromis între costurile decizionale și externe ale unei reguli de vot, astfel trebuie găsită o cale de mijloc care să aducă un echilibru situației. Analizând acum celelalte reguli de vot găsim, spre exemplu, că unanimitatea are ca principal dezavantaj faptul că este prea dificil să se găsească o propunere acceptabilă de toți, ceea ce, la rândul său, generează întârzieri sau conduce la inacțiune și imobilizarea deciziei (Olivier Compte & Philippe Jehiel). Pe de altă parte, acest model spațial de vot asigură că nimeni nu va rămâne în afara procesului de a alege și mai ales că va avea parte de benficiile ce vor rezulta ulterior. În ceea ce privește regula majorității, aceasta oferă un raport cost-beneficii mult mai bun în comparație cu unanimitatea. Însă, dacă vorbim de majoritatea simplă, principalul avantaj s-ar constitui din perioada de timp care s-ar reduce considerabil, dar care ar putea duce la adoptarea unor decizii mai puțin eficiente și mai ales că unele decizii nu se vor plia pe interesele unor state membre. Majoritatea calificată satisface egalitatea șanselor, astfel că toți au un cuvânt de spus în procesul decizional (este nevoie de votul a 55% din statele membre care să conțină 65% din populația UE),iar legitimitatea deciziilor este mai bine exprimată prin intermediul acestui model pentru că determină preponderența corpului. Așadar, o majoritate optimă ar fi o variantă care rezolvă cel mai bine compromisul între accelerarea procesului decizional și evitarea riscului de a adopta propuneri prea ineficiente, lucru care diferă de la domeniu la domeniu în cazul Uniunii Europene, iar ceea ce pentru un domeniu unanimitatea este cea care asigură această condiție, pentru un alt domeniu e posibil să nu mai aibă același efect, ea fiind aici înlocuită cu o altă procedură (de exemplu, majoritate calificată) care să satisfacă această caracteristică esențială. http://www.enpc.fr/ceras/compte/optimalmajority.pdf
Total votes: 7
Peer vote